Camioanele Scania XT vin cu numeroase caracteristici de siguranță
Prin intorducerea noii game Scania XT, producătorul din Sodertalje oferă soluții pentru toate aplicațiile de transport din sectorul construcțiilor.
Pe lângă multifuncționalitatea lor, camioanele Scania XT duc siguranța la bord la un alt nivel, grație numeroaselor caracterisitici, unele noi pe acest tip de vehicule.
Industria construcțiilor are de-a face cu provocări dificile, în special pentru șoferi.
Aceștia pot fi sub presiunea timpului sau a mediului din șantier, care poate avea spații înguste ce îngreunează întoarcerile sau zonele cu suprafețe de teren moi și noroioase unde riscul de împotmolire este ridicat. Apoi, traficul dintre locul de încărcare și descărcare.
Pentru toate acestea siguranța joacă un rol major.
Camioanele Scania XT îndeplinesc cerințele legale de siguranță, care includ printre altele versiunile îmbunătățite ale sistemului AEB (frâna de siguranță automată) și LDW (avertizarea la părăsirea benzii de rulare).
Având în vedere că vehiculele de construcție sunt conduse atât pe drumuri asfaltate, cât și în off-road este important să se facă ajustări adecvate pentru atingerea performanțelor optime în orice mediu.
Unul dintre cele mai mari avantaje ale gamei XT este vizibilitatea îmbunătățită de pe scaunul șoferului, lucru pe care l-am sesizat și noi în cadrul testelor efectuate în Suedia.
De cele mai multe ori, drumurile pe care trebuie să le străbată aceste camioane sunt cu vizibilitate redusă, în multe cazuri, neadaptată acestui tip de vehicule.
VEZI ȘI: Cum modelează Volvo Trucks siguranța activă a camioanelor viitorului
Acest lucru a fost rezolvat de Scania prin coborârea planșei de bord, respectiv a liniei inferioare a geamurilor laterale. De asemenea, a fost regândit design-ul oglinzilor laterale și a montantului A, iar poziția șoferului a fost mutată mai în față și mai înspre ușă, pentru a îmbunătăți vizibilitatea directă.
Scania a lucrat mult timp cu sistemele de siguranță, cum ar fi camere video pentru a adapta vehiculele la medii diferite, unde oamenii, autoturismele și transporturile trebuie să împartă același spațiu.
Suedezii a luat în considerare că o mare parte din timpul dintre încărcare și descărcare este irosit pe drumuri aglomerate sau urbane.
Opțiunea Scania Opticruise maximizează capacitatea șoferului de a se concentra asupra traficului și a zonei din jurul vehiculului. Noua cutie de viteze cu arbore intermediar și software actualizat, face posibilă schimbarea rapidă a vitezelor în sus sau în jos.
Îmbunătățirea tracțiunii în combinație cu modul off-road înseamnă că există un risc mai mic de împotmolire, important pentru siguranța în industria construcțiilor.
Cutia de viteze Scania Opticruise poate fi comandată cu opțiunea ambreiaj Scania la cerere (clutch on demand), ceea ce înseamnă că pedala de ambreaj poate fi utilizată ori de câte ori șoferul dorește să dețină controlul total, de exemplu atunci când se utilizează un cârlig pentru încărcarea unui container.
Când pedala de ambreiaj nu este utilizată, cutia de viteze funcționează ca o cutie de viteze Scania Opticruise standard, incluzând toate caracteristicile de economie de combustibil și confort.
În ceea ce privește siguranța la bord, noua gamă de camioane Scania vine cu airbag-urile laterale tip cortină în caz de răsturnare. De altfel, la fel ca în cazul camioanelor pentru distanțe lungi, Scania este singurul producător care oferă o astfel de caracteristică pe camioanele de construcții.
Airbag-urile se declanșează atunci când există riscul ca vehiculul să se răstoarne datorită unei combinații între viteză și unghiul de înclinare.
O opțiune deosebit de importantă pentru camioanele cu centru de greutate ridicat, unde riscul de răsturnare este mai mare, ca spre exemplu, mixerele de beton.
Interiorul este nou, și reprezintă idealul oricărui șofer de basculantă. Cabina este nouă, iar materialele cele mai bune de piață.
O opțiune care ușurează munca zilnică a șoferului este o treaptă pe laterala cabinei camionului dispinibilă doar pe cabine medii și mari, care oferă o modalitate sigură de a inspecta încărcătura din benă.
Cu noua gamă de caracteristici de siguranță disponibilă pe Scania XT, profesioniștii din construcții pot avea încredere că îi va purta între destinații în timp util – rapid, sigur, iar pe șoferi confortabil.


















