Camioanelor conectate în pluton ar putea diminua deficitului de șoferi profesioniști

Camioanelor conectate în pluton ar putea diminua deficitului de șoferi profesioniști

În ultimii ani, tot mai mulți producători din industrie, dar și firme care dezvoltă software sau produse conexe au investit în programe cu camioane conectate în pluton.

Peloton este una dintre companiile care crede în această tehnologie, iar până în acest moment, firma a realizat peste 160.000 de kilometri de teste cu camioane conectate în pluton.

Conform reprezentanților companiei, consumul de carburant al camionului lider a scăzut cu 4.5%, în timp ce al doilea camion, cel care l-a urmat cu ajutorul sistemelor electronice a avut un consum mai mic cu 10%.

Principiul acestora este unul relativ simplu. Mai multe camioane se „grupează” în spatele unuia lider. Acestea sunt conectate cu ajutorul sistemului de cruise control, iar manevrele și viteza primului camion sunt executate și de restul camioanelor din pluton.

Această tehnologie ar putea aduce avantaje atât în ceea ce privește consumul de carburant (distanța dintre camioane poate fi una de până la 10 metri), dar și în ceea ce privește deficitul de șoferi profesioniști.

VEZI ȘI: Alianța austro-germană de reducere a traficului de camioane de-a lungul axei Brenner

Spunem asta pentru că toate camioanele care urmează liderul ar putea avea cabina goală, sistemele neavând nevoie de interacțiune umană. Specialiștii spun că abia în 2022 am putea vedea pe străzi astfel de convoaie automate, în timp ce abia începând cu 2027 ar putea apărea camioanele complet autonome.

Dar Peloton nu este singura companie care testează astfel de sisteme. Daimler și Volvo Trucks au realizat deja mai multe teste în SUA, în timp ce MAN dezvoltă un astfel de sistem gata să fie lansat în următorii ani.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.