TehnologieTop News

Camionul autonom MAN, gata să înceapă testele pe autostradă

Camionul autonom MAN dezvoltat în cadrul proiectului ATLAS-L4 va începe înainte de finalul anului testele pe autostradă, în Germania.

Din ianuarie 2022, MAN Truck & Bus, Knorr-Bremse, Leoni, Bosch, Fernride, BTC Embedded Systems, Fraunhofer AISEC, Universitățile de Tehnologie din Munchen și Braunschweig, TÜV SÜD, Autobahn GmbH și Institutul de Știință a Transportului Würzburg (WIVW GmbH) au lucrat împreună la proiectul de cercetare și dezvoltare ATLAS-L4 (Automatisierter Transport zwischen Logistikzentren auf Schnellstraßen im Level 4), cu scopul de a dezvolta un camion autonom de nivelul 4 care să fie folosit pe autostrăzi, între centre logistice.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Proiectul a fost înlesnit de legea germană a condusului autonom, aprobată în 2021, care în principiu permite folosirea condusului autonom pe anumite rute, cu supervizare tehnică. După 22 de luni, proiectul sponsorizat de Ministerul Federal German al Economiei și Protecției Mediului a bifat etape importante.

”ATLAS-L4 va deveni în curând primul camion autonom care merge pe o autostradă din Germania. Astfel vrem să contribuim la automatizarea transferurilor între centrele logistice, care vor deveni mai sigure, mai eficiente și vor reduce aglomerația de pe drumuri, precum și efectele crizei de șoferi”, a declarat Dr. Frederik Zohm, membru în Comitetul Executive al MAN Truck & Bus responsabil pentru Cercetare și Dezvoltare.

VEZI ȘI: Noul MAN eTruck a trecut cu succes de testele de vară din sudul Spaniei

Partenerii au prezentat ieri, la Munchen, ce s-a realizat de la începerea proiectului. De exemplu, MAN Truck & Bus a construit un prototip cu senzori pe plafon, partea frontală și lateralele cabinei, dar și cu computere integrate la interior. În primă etapă, camionul va fi folosit ca un vehicul cu senzori, pentru a colecta date înainte de testele funcționale.

Vehiculul a parcurs deja cu succes primii kilometri, la circuitul de teste al MAN din Munchen. Funcționalitățile și interfețele au fost testate: pentru prima dată, componentele au comunicat între ele și senzorii au efectuat o detectare realistică a mediului.

Subsistemele legate de siguranță ale arhitecturii autonome de nivel 4 (sistemul electric al vehiculului, sistemul de direcție și sistemul redundant de frânare) au fost de asemenea proiectate și testate succesiv pe primele prototipuri.

De asemenea, Centrul de Control pentru supervizare tehnică a fost stabilit cu succes în septembrie 2023, iar conexiunea cu vehiculul a fost instalată. Interfața web afișează acum vehiculul pe o hartă cu toate informațiile relevante, precum viteza și statusul de automatizare.

În plus, MAN și Institutul Fraunhofer au efectuat cu succes analiza de risc pentru vehicul, ce însoțește proiectul. Pe această bază au fost definite pentru sistemul de condus autonom măsurile de securitate cibernetică, precum autentificarea și comunicarea criptată, dar și măsurile de securitate funcțională, precum conceptele de redundanță și degradare. În cadrul procesului sunt rulate numeroase scenarii de atacuri și defecțiuni, iar conceptele de protecție necesare sunt dezvoltate.

Camionul autonom MAN, gata să înceapă testele pe autostradă

Următoarea etapă majoră a proiectului este testarea pe drumurile publice. Prototipul este așteptat să facă primele călătorii pe autostradă înainte de finalul anului, bineînțeles, cu un șofer de siguranță la bord.

Toate aceste etape contribuie la obiectivul pe termen lung al ATLAS-L4: să demonstreze că un camion autonom de nivelul 4, fără șofer, poate fi folosit pe autostradă. Pe acest lucru se vor baza ulterior alte aplicații logistice dezvoltate de consorțiul de parteneri ai ATLAS-L4.

Proiectul va continua până în decembrie 2024, iar la finalul lui ar trebui să avem un concept gata de industrializare pentru camioane operate automatizat pe autostradă.

Din aceeași categorie...

Back to top button