Cardul DKV acceptat în peste 500 de benzinării Avia din Elveția
Flotele pot folosi cardul DKV pentru plata alimentărilor în cele peste 500 de benzinării AVIA din Elveția.
DKV Mobility, furnizor european de top de servicii și soluții de plată pentru flote de camioane, își extinde în mod constant rețeaua de acceptare. Astfel, cadrul DKV este acum acceptat în peste 500 de benzinării Avia din Elveția.
„Suntem încântați să ne extindem și mai mult rețeaua de acceptare și să oferim clienților noștri flexibilitate maximă prin acest parteneriat”, a declarat Sven Mehringer, Managing Director Energy & Vehicle Services la DKV Mobility.
AVIA este o asociație formată din 10 companii membre și este prezentă pe piața din Elveția din 1927. Cu peste 500 de benzinării sub marca AVIA, aceasta este cea mai mare rețea de benzinării din Elveția. „AVIA este un nume mare, cu o istorie pe măsură în Elveția”, mai spune Mehringer.
Ca de obicei, noile benzinării pot fi accesate folosind cardul DKV și pot fi găsite cu ajutorul aplicației DKV Mobility și al planificatorului online de rute DKV Maps.
VEZI ȘI: Prima rețea de stații CNG pentru camioane din România
„DKV Mobility este o companie cu renume în sectorul mobilității, inclusiv în Elveția. De aceea, suntem încântați să asigurăm o experiență de alimentare și mai convenabilă în benzinăriile noastre pentru clienții flotelor comerciale DKV Mobility”, declară și Patrick Staubli, Managing Director al Asociației AVIA Elveția.
Cu 66.000 de benzinării, DKV Mobility oferă clienților săi acces la cea mai largă rețea cu multiple surse de energie accesibile din Europa.
















