Carburanti

Cardul Eurowag acceptat în rețeaua de stații Gasum din Suedia și Finlanda

De acum, cardul Eurowag poate fi utilizat la alimentarea cu LNG și CNG în toată rețeaua de stații Gasum din Suedia și Finlanda.

Gasum și Eurowag au convenit asupra unei colaborări care extinde rețeaua de stații LNG și unele CNG pentru transportatorii care utilizează cardul Eurowag în Finlanda și Suedia.

Cardul Eurowag acceptat în rețeaua de stații Gasum din Suedia și Finlanda

Astfel, Eurowag răspunde cererii în creștere pentru combustibili curați și accesibili, oferind totodată posibilitatea clienților săi să efectueze transport rutier de mărfuri transfrontalier utilizând camioane alimentate cu gaz. Locațiile stațiilor din cele două țări sunt listate pe site-ul companiei.

Aflată într-o continuă expansiune, rețeaua scandinavă Gasum are aproximativ 100 de stații de alimentare, inclusiv pentru camioane cu LNG – în Finlanda, Suedia și Norvegia.

VEZI ȘI: Cardul DKV acceptat în stațiile din rețeaua OKQ8 din Suedia

În prezent, cardul Eurowag este acceptat în peste 120 de stații LNG și 110 de stații CNG din toată Europa.

Astăzi, în Europa, circulă câteva mii de camioane alimentate cu LNG, iar numărul acestora va crește constant în următorii ani.

Din aceeași categorie...

Back to top button