EvenimentTop News

Cefin Trucks a livrat vehiculul Ford Trucks cu numărul 3.000 în România

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, sărbătorește livrarea vehiculului cu numărul 3.000, prag atins în luna noiembrie 2022.

Cele 3.000 de unități Ford Trucks vândute în România începând cu 2017 au fost achiziționate de 660 de clienți unici, companii importante din domeniul transportului intern și internațional, de construcții și companii ce își desfășoară activitatea în domeniul managementului deșeurilor.

”Livrarea a 3.000 de unități Ford Trucks în România este un obiectiv pentru care am muncit foarte mult încă de la lansare și nu reprezintă pentru noi un simplu număr. Acest rezultat este și un semn de apreciere din partea clienților, atât referitor la produse, cât la serviciile pe care le oferim. Este de asemenea dovada unei munci extraordinare de ecghipă și a tuturor celor implicați (funizori, clienți, finanțatori si acționari)”, a declarat Stefano Albarosa, CEO al Cefin Trucks.

Oficialul a anunțat că noua provocare a companiei este de a livra următoarele 3.000 de vehicule Ford Trucks în jumătate din timpul necesar pentru primele 3.000 de unități, dar și de a oferi cea mai mare valoarea adăugată pentru clienți.

”Obiectivul nostru este să menținem Ford Trucks în topul preferințelor clienților, acolo unde am dovedit deja că merităm poziția de lideri în segmente precum cel al vehiculelor de construcții si cele specializate, și să păstrăm trendul ascendent al cotei de piață”, a adăugat Stefano Albarosa.

VEZI ȘI: Podul cu lanțuri din Budapesta, testat cu 24 de camioane Ford Cargo

”Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks. Acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii cinci ani și jumătate, timp în care brandul și-a consolidat poziția în piața de vehicule comerciale grele, în drumul către topul mărcilor din industrie. Ne concentrăm pe consolidarea poziției de lider în segmentul vehiculelor de construcții si specializate, în timp ce ne adaptăm la noile tehnologii și nevoile pieței permanent în evoluție. De asemenea avem ca obiectiv să menținem trendul ascendent în segmentul de transport internațional, cu produsul Ford Trucks F-MAX”, a declarat cu această ocazie și Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.

După finalizarea expansiunii în Europa de Sud și de Vest, Ford Trucks își propune și intrarea pe piațele din Europa de Nord până în 2024. Până în 2025, compania va fi prezentă direct în 55 de piețe europene, fapt ce va contribui și la succesul pe piața din România, care se bazează mult pe transportul internațional.

Ford Trucks – evoluţie accelerată pe piaţa românească

Cefin Trucks a lansat oficial activitatea de importator Ford Trucks în luna mai 2017. În primul an de activitate, compania a vândut 157 de unităţi (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcţii și 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cotă de piață în România de 2,36%.

În al doilea an, compania și-a îndeplinit și depășit obiectivul stabilit, surclasând deja, în semestrul al doilea, doi competitori cu o prezenţă tradiţională pe piaţă. Numărul unităţilor vândute s-a dublat, ajungând la 357, iar cota de piaţă a ajuns la 4,1%.

Vânzările au crescut și mai mult în 2019, cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând in noiembrie 2019 un total de peste 1.000 de unități Ford Trucks. Datorită lansării F-MAX, Cefin Trucks intenționa să-și mărească cota de piață în segmentul de transport internațional.

Cefin Trucks a mizat pe păstrarea poziției de lider în alegerile clienților din segmentele de Construcții și Vehicule municipale și în 2020, atingând locul 4 în Topul Brandurilor de Vehicule Comerciale, cu o cotă de piață de 11,8%. Tot în 2020, Cefin Trucks și-a extins rețeaua de service, ajungând la 19 centre service in România.

În anul 2021, Ford Trucks atinge pragul de 2.000 de unități vândute în România, iar în noiembrie 2022 atinge cele 3.000 de unități previzionate până la sfârșitul anului 2022. Compania păstreaza poziția de lider în segmentul de vehicule specializate, rămâne în topul vehiculelor de construcții și își crește cota de piață pentru segmentul reprezentat de F-Max. Rețeaua de after sales Cefin Trucks include în acest moment 22 de centre service în toată țara, atât partenere, cât și proprii.

Noul obiectiv și multe altele sunt posibile datorită implementării unei strategii complexe și a unei viziuni pe termen lung, care are la bază nevoile clienților, din zona de achiziții, servicii after sales din România și internațional, servicii financiare și informațiile despre flotă (localizare, gestiune transport, stil de condus, consum, tahograf, etc).

Din aceeași categorie...

Back to top button