ServiceTop News

Cefin Trucks anunță deschiderea unui nou service Ford Trucks în Oradea

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunță inaugurarea unui nou service în Oradea, în parteneriat cu compania GIG Impex.

Obiectivul Cefin Trucks este extinderea portofoliului de servicii ce aduc plus valoare clienților săi, inclusiv un plan ambițios de a dezvolta rețeaua de service-uri autorizate la cele mai înalte standarde și o rețea multimarcă de top, în cooperare cu partenerii de service.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cefin Trucks anunță astfel completarea rețelei de service Ford Trucks, venind în întâmpinarea clienților săi cu un set complet și competitiv de servicii post-vânzare, prin cele 20 de centre, partenere și proprii, aflate în: București, Brașov, Deva, Arad, Constanța, Craiova, Bacău, Suceava, Baia Mare, Oradea, Timișoara, Sibiu, Odorheiu Secuiesc, Cluj, Pitești, Ploiești, Galați, Turda și Piatra Neamț.

”Investim permanent în organizația noastră, atât în oameni și sisteme integrate, în zona de vânzări, cât și în dezvoltarea rețelei de service. Cred cu tărie în valoarea adăugată a serviciilor integrate, precum servicii post vânzare la cele mai înalte standarde. Ritmul de livrare Ford Trucks este în creștere, iar pentru a menține satisfacția clienților noștri și ca vehiculele să fie tot timpul la lucru, avem nevoie de creștere a capacității de reparație. Clienții GIG sunt cei care care ne-au recomandat acest service, cu o experiență de 30 ani în domeniu, fiind deja demonstrat atât profesionalismul și calitatea serviciilor de reparație, cât și implicarea în relația cu clienții săi. Obiectivul nostru este ca toate camioanele Ford Trucks să fie la lucru permanent, să fie reparate într-un timp cât mai scurt și de o echipă profesionistă”, a declarat Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks.

VEZI ȘI: Primul Ford F-Max înmatriculat în Belgia

”Pentru GIG Impex, anul 2021 înseamnă 30 de ani de activitate. Cred că în tot acest timp am reușit să demonstrăm seriozitate și profesionalism. Inaugurarea service-ului Ford Trucks este încă un pas important pentru dezvoltarea activităților noastre. Vedem un mare potențial în brandul Ford Trucks în județul Bihor, sunt peste 165 de unități vândute în această zonă. GIG Impex este un service cu o experiență de 30 de ani în domeniu, cu o echipă profesionistă și cu o disponibilitate largă de operațiuni”, a spus și Ioan Gavris, Director General al GIG IMPEX.

Firma orădeana GIG IMPEX are o experiență de 30 de ani în transportul de persoane, service-ul camioanelor și autobuzelor și tractarea și depanarea acestor categorii de vehicule. Compania este cunoscută de asemenea pentru serviciile sale complete în domeniu: service în garanție și postgaranție, reparații mecanice și electrice, tinichigerie, vopsitorie, stație ITP, verificare tahografe.

Cefin Trucks anunță deschiderea unui nou service Ford Trucks în Oradea

Din aceeași categorie...

Back to top button