Cerere mare pentru noile camioane electrice MAN eTGX și eTGS
Cerere mare pentru noile camioane electrice MAN eTGX și eTGS: modelele ”Limited Edition”, care vor fi produse în 2024, sunt aproape epuizate.
În cele trei luni de la lansarea comenzilor, MAN a primit 700 de comenzi și cereri de comandă. În afară de câteva unități, primele 300 de camioane, programate pentru producție în acest an, au fost deja contractate. În afară de acestea, MAN are deja cereri de comandă pentru și mai multe camioane electrice ce vor fi produse în 2025, când va fi lansată producția de volum.
În acel moment, camioanele electrice și cele diesel vor fi produse pe aceeași linie de producție, ce permite o flexibilitate maximă în funcție de cerere. Până în 2030, MAN estimează că jumătate dintre camioanele livrate în Europa vor fi electrice.
”Suntem încântați că noul camion electric MAN a fost atât de bine primit de clienți încă de la început. Conceptul unic modular de baterii, care oferă compromisul corect între autonomie și sarcina utilă pentru fiecare aplicație și montarea tuturor tipurilor uzuale de suprastructuri, a contribuit cu siguranță la acest lucru”, a declarat Alexander Vlaskamp, CEO al MAN Truck & Bus.
VEZI ȘI: În viitor, șoferii de camion nu vor mai face curse lungi
Noile camioane electrice MAN eTGX și eTGS pot fi configurate cu 3 până la 6 pachete de baterii, pentru un compromis optim între autonomie, sarcina utilă și timpul de încărcare pentru fiecare aplicație: de la livrările la magazine în mediul urban la transport regional de materiale de construcții sau transporturi pe distanțe lungi.
Cu 6 pachete de baterii, dintre care două instalate sub cabină și patru pe lateralele șasiului, modelele eTGX și eTGS oferă o capacitate utilă de până la 480 kWh, pentru autonomii zilnice de până la 800 km. Pe lângă încărcare CCS standard cu până la 375 kW, MAN va oferi și standardul mai puternic Megawatt (MCS), inițial pentru 750 kW, iar ulterior va depăși puterea de 1 megawatt.
Un alt avantaj al conceptului modular al bateriilor este un grad mare de flexibilitate pentru montarea suprastructurilor. Ampatamentul foarte scurt, de la 3,75 metri, permite autotractoarelor să fie combinate cu toate variantele comune de semiremorci în limitele maxime de lungime a combinației. Sunt disponibile și versiuni pentru semiremorci Mega, cu înălțime internă utilă de 3 metri.
Noile camioane electrice MAN eTGX și eTGS: Consultanță completă
Încă înainte de cumpărarea unui camion electric, MAN își susține clienții cu serviciul eMobility Consulting. Pe lângă sfaturi privind cel mai potrivit vehicul, consultanța include condițiile de operare specifice clientului, inclusiv costurile de optimizare, analiza rutelor, optimizarea flotei și sfaturile necesare pentru infrastructura de încărcare.
Un sprijin suplimentar este oferit de instrumente digitale precum noul MAN eReadyCheck, pe care clienții îl pot folosi pentru a verifica dacă rutele lor pot fi operate 100% electric, sau MAN eManager, pe care managerii de flote îl pot utiliza pentru a monitoriza cele mai importante informații despre starea de încărcare a bateriilor camioanelor din flotă în orice moment.
MAN are o ofertă și pentru infrastructura de încărcare, de la producători parteneri precum ABB, Heliox și SBRS. Noile camioane electrice mai vin însoțite de contracte de service și soluții de finanțare special personalizate pentru mobilitatea electrică.















