GreenZone

CEVA Logistics introduce camioane electrice BYD ETH8 în Olanda

CEVA Logistics a achiziționat două camioane electrice BYD ETH8 de 19 tone, care vor fi utilizate în Olanda, în principal pentru livrări urbane în marile orașe.

Decizia de achiziționa camioane electrice BYD ETH8 vine în contextul în care municipalitățile olandeze introduc în 2025 zone cu emisii zero (LEZ), interzicând astfel accesul vehiculelor diesel, inclusiv de transport, în anumite zone urbane.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Ambele camioane electrice BYD ETH8 sunt echipate cu suprastructuri izoterme, având în plus platforme de descărcare pentru eficientizarea operațiunilor.

BYD ETH8 este un camion electric rigid, care oferă o autonomie de aproximativ 250 km cu o singură încărcare. Acesta este echipat cu un motor electric de 245 CP și o cutie de viteze automată cu patru trepte.

O particularitate a cabinei modelului ETH8 este prezența unui mic spațiu de dormit, cu un pat cu saltea, un lucru neobișnuit pentru camioanele de distribuție de acest fel. În Europa, camionul este disponibil doar în configurație 4×2, cu un ampatament scurt și roți de 22,5 inch, ceea ce limitează posibilitățile de utilizare în anumite aplicații.

Întregul sistem de propulsie al lui ETH8 este dezvoltat și produs integral de BYD, fără a apela la furnizori terți.

Prin această achiziție, CEVA Logistics își consolidează poziția pe piața logistică sustenabilă, adaptându-se cerințelor stricte de mediu impuse de legislația europeană.

Din aceeași categorie...

Back to top button