In Focus

Cipru, Olanda și Portugalia ajung în fața Curții Europene de Justiție

Comisia Europeană a decis să cheme Cipru, Olanda și Portugalia în fața Curții Europene de Justiție pentru că nu și-au adaptat încă Registrul firmelor de transport rutier, conform normelor europene.

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/480 al Comisiei, toate statele membre au trebuit să-și ajusteze registrele lor interne cu registrul european revizuit al companiilor de transport auto (ERRU) până la data de 30 ianuarie 2019.

Sistemul ERRU permite țărilor membre să facă schimb de informații despre companiile de transport care au sediul în Uniunea Europeană și este un instrument foarte important care garantează aplicarea legislației europene, dar și o concurență corectă între companiile din acest sector.

Pentru că Cipru, Olanda și Portugalia nu și-au adaptat documentația internă la legislația europeană, Comisia Europeană a decis să le cheme în fața Curții Europene de Justiție.

Comisia a deschis, împotriva celor trei țări, procedurile de încălcare a prevederilor Uniunii Europene, din iulie 2019, când a trimis scrisori de notificare către autoritățile naționale. A urmat apoi o luare de poziție oficială, în noiembrie 2019, când, din nou, cele trei țări au fost informate să-și actualizeze legislația conform cu normele europene.

VEZI ȘI: În aprilie, peste 22.000 de șoferi de camion au ajuns șomeri în Germania

Comisia Europeană a stabilit o serie de prevederi prin care registrele electronice naționale de transport să fie corelate la nivelul Uniunii Europene prin intermediul sistemului ERRU (European Registers of Road Transport Undertakings).

Acesta este în vigoare de la 1 ianuarie 2013 și după ce a fost lansată o versiune îmbunătățită a sistemului ERRU, toate țările membre au fost obligate să-și adapteze sistemele naționale.

În conformitate cu articolul 3, paragraful 2, care a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1440 al Comisiei, implementarea noului sistem ar fi trebuit să înceapă cu o serie de teste preliminare, dar până în prezent niciuna dintre cele 3 țări nu a făcut pași în această direcție și neavând sistemele naționale corelate cu noua versiune ERRU.

Din aceeași categorie...

Back to top button