Utilitare ușoareTop News

Citroën Jumper aniversează 30 de ani de prezență pe piață

Lansat în 1994, Jumper s-a dovedit un succes de piață în segmentul autoutilitarelor ușoare pentru producătorul francez Citroën.

De aproape 100 de ani, Citroën sprijină profesioniști cu o gamă de autovehicule comerciale adaptată cerințelor specifice fiecărei afaceri.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Acest lucru este vizibil în special în segmentul autoutilitarelor ușoare, cu modele emblematice precum TUB, un adevărat pionier al autoutilitarelor moderne, Type H, C25 sau Jumper.

În ceea ce privește modelul Jumper, acesta a răspuns în mod constant așteptărilor profesioniștilor, printr-o varietate de configurații ce permit optimizarea fiecărui metru cub din volumul de încărcare sau transportul unor sarcini utile mari.

1994: Lansarea primei generații Jumper

Când a fost lansat, în ianuarie 1994, Jumper a lăsat o impresie memorabilă, aducând pe piața de autoutilitare, un confort și o ergonomie inspirate de vehiculele pentru pasageri.

Ținând cont de faptul că șoferii unor astfel de autovehicule comerciale petrec ore îndelungate la volan, Citroën a acordat o atenție specială interiorului, cu o ergonomie similară celei dintr-o berlină, o izolare fonică îmbunătățită și caracteristici fără precedent pentru o autoutilitară ușoară, cum ar fi geamurile acționate electric și aerul condiționat.

citroen jumper 2

Disponibilă în 58 de versiuni de caroserie, prima generație Jumper putea fi echipată cu o gamă largă de motoare benzină și diesel (inclusiv noile motoare Diesel aspirate natural de 2.5L și Turbo Diesel cu trei supape pe cilindru, adaptate pentru sarcini grele).

2002: Motorizări și caracteristici fără precedent

La începutul anilor 2000, Jumper a evoluat cu un design regândit și, cel mai important, cu adoptarea a două motoare de ultimă generație: motorul turbodiesel cu injecție directă 2.2 HDi și motorul 2.0i pe benzină/GPL cu alimentare dublă.

citroen jumper 6

De asemenea, Jumper a inovat și în ceea ce privește dotările, fiind primul din segmentul său care a oferit un scaun al șoferului cu amortizare variabilă, o cameră video sau radare spate.

2006: Un model complet nou

Bazându-se pe succesul primei generații, Citroën a lansat un model complet nou, care corespundea și mai precis cerințelor profesioniștilor.

Designul a îmbinat modernitatea și caracterul practic, incluzând trepte integrate în bara de protecție pentru facilitarea curățării parbrizului. Gama de volume utile s-a extins, ajungând acum până la 17 mc, față de precedentul 14 mc.

citroen jumper 4

Noul Jumper a fost unul dintre puținele modele cu tracțiune față din segmentul său care permitea o greutate totală încărcată de peste 3,5 tone. Gama de motoare diesel HDi s-a extins pentru a include trei niveluri de putere: 100, 120 și 157 CP.

2014: Introducerea de sisteme avansate de asistare la rulare

Continuând să fie în avangardă, Jumper a primit tot ce este modern la mijlocul anilor 2010: lumini de zi LED, ecran tactil cu sistem de navigație integrat, un Connecting Box cu Bluetooth hands-free și USB, avertizare la părăsirea benzii de rulare și sistem Stop & Start pe motoarele sale e-HDi pentru obținerea unei economii de combustibil de 0,5 litri/100 km în oraș.

2024: Jumper și ë-Jumper intră într-o nouă eră

Citroën a lansat recent noul Jumper și un nou ë-Jumper. Pentru un confort sporit la volan, transmisia automată este disponibilă pentru prima dată pe Jumper, cu două dintre cele trei motorizări BlueHDi noi (140 și 180 CP, motorul de 120 CP fiind asociat cu o transmisie manuală cu 6 trepte).

Citroën Jumper aniversează 30 de ani de prezență pe piață

Pentru profesioniștii preocupați de adoptarea unei mobilități sustenabile și de reducerea costurilor zilnice, noul ë-Jumper dispune de un sistem de propulsie 100% electric complet nou. Acesta oferă putere (200 kW/270 CP) și autonomie (420 km) care stabilesc un punct de referință în segment. Noul ë-Jumper poate fi încărcat de la 0 la 80% în numai 55 de minute la un încărcător rapid de 150 kW.

VEZI ȘI: Stellantis începe producția internă de utilitare cu hidrogen

Pionier în materie de emisii zero în segmentul său, Jumper va fi disponibil ulterior și cu un sistem de propulsie nou, cu pile de combustie pe bază de hidrogen, care ar trebui să ofere o autonomie de aproape 500 km.

Noul Jumper marchează un pas important în ceea ce privește conectivitatea. Versiunile medii ale gamei dispun de un ecran de 5″ care afișează mediile utilizate (radio, telefon conectat prin Bluetooth etc.). Modelele high-end sunt echipate cu un ecran tactil mare de 10″ cu navigație integrată și interfețe wireless Apple CarPlay și Android Auto.

citroen jumper 7

Pentru a oferi utilizatorilor condiții optime de lucru, noul Jumper a primit dotări inedite: frână de parcare electrică, mai confortabil de utilizat decât un dispozitiv manual, oglindă retrovizoare digitală care oferă confort și siguranță, sistem de acces și pornire „hands-free“ etc…

De asemenea, acesta a fost echipat cu noi sisteme de asistare la rulare, cum ar fi alerta pentru oboseala șoferului sau frânarea automată de urgență cu detectarea pietonilor și a bicicliștilor.

Cu aceste noi atuuri și cu un design mai incisiv ca niciodată, cu noua identitate a mărcii Citroën, Jumper are toate avantajele pentru inaugurarea celui de-al patrulea deceniu de succes în segmentul furgonetelor.

Din aceeași categorie...

Back to top button