CJUE a anulat decizia UE privind blocarea achiziției TNT Express de către UPS

Curtea Europeană de Justiție a anulat decizia de blocare a achiziției TNT Express de către UPS, formulată de Comisia Europenă pe 30 ianuarie 2013.

La patru ani de la decizia de blocare a achiziției TNT Express de către UPS, Curtea Europeană de Justiție dă o lovitură grea Comisiei Europene, declarând decizia de la Bruxelles ca fiind ilegală. Cu alte cuvinte, UPS a fost prejudiciată de decizia Comisiei Antitrust a UE.

Conform judecătorilor europeni, Comisia nu a respectat dreptul la apărare prin solicitarea unei analize econometrice, care nu a fost discutată în cursul procedurii administrative.

Potrivit Comisiei, fuziunea dintre compania americană UPS și TNT Express, anunțată în 2012, ar fi avut un impact negativ asupra concurenței libere de pe piața de curierat expres din țările UE, deoarece pe aceasta ar fi urmat să opereze doar două companii, UPS și DHL. Astfel, comisia antitrust a UE nu a acordat permisiunea necesară pentru ca această tranzacție să poată fi încheiată.

Vă reamintim că, aceeași Comisie Antitrust a UE permitea trei ani mai târziu achiziția TNT Express de către FedEx, celălalt gigant de pe piața de curierat expres din SUA.

VEZI ȘI: Germania vrea să interzică efectuarea repausul săptămânal normal în camion

Cu toate acestea, pentru CJUE, modelul econometric folosit pentru a ajunge la acest rezultat nu a fost doar diferit de cel discutat cu UPS, dar nici măcar nu a fost comunicat companiei americane, încălcând dreptul acesteia la apărarea.

Acestea sunt și motivările Curții Europene de Justiție care a inversat complet decizia luat de CE în 2013. Acum, rămâne de văzut care sunt implicațiile unei astfel de decizii, având în vedere că în 2016, TNT Express a fost cumpărat de FedEx, principalul concurent la UPS. Chiar dacă această acțiune de cumpărare este ireversibilă, UPS ar putea cere compensații financiare, care ar putea fi mare, având în vedere dimensiunea tranzacției anulate.

Până în prezent, compania americană UPS nu a comentat în niciun fel decizia CJUE.

Urmărește #infotrucker pe Facebook, Instagram, Twitter, YouTube

 

Follow #infotrucker

Comentarii Facebook

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *