CJUE: Responsabilitatea de a respecta perioadele de condus și odihnă nu poate fi transferată

Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a decis că o companie de transport rutier nu se poate degreva de responsabilitatea respectării perioadelor de condus și odihnă ale șoferilor transferând-o unei terțe persoane.
Potrivit hotărârii în cauza C-155/22, dreptul Uniunii se opune unei legislații naționale care permite transferul de responsabilitate și “împiedică astfel punerea în discuție a bunei reputații a întreprinderii și aplicarea de sancțiuni împotriva acesteia”, a explicat CJUE.
“Dreptul Uniunii prevede că întreprinderile de transport trebuie să îndeplinească cerința de bună reputație“, subliniază Curtea Europeană de Justiție (CJUE).
În special, nici compania, nici managerul de transport al acesteia sau orice altă “persoană relevantă” desemnată de statul membru în cauză nu pot fi fost condamnați pentru o infracțiune gravă sau sancționați pentru o încălcare gravă a dreptului Uniunii privind perioadele de condus și odihnă ale conducătorilor auto, al timpului de lucru și al instalării și utilizării aparatelor de înregistrare.
Astfel de sentințe sau sancțiuni pot duce la pierderea bunei reputații a întreprinderii și la retragerea autorizației de exercitare a ocupației de operator de transport rutier.
Context
O companie de transport austriacă a desemnat, conform legislației sale naționale, un „prepus responsabil”, care asuma responsabilitatea pentru încălcarea de către șoferi a normelor UE privind perioadele de condus și odihnă, precum și a normelor privind utilizarea tahografului, în locul companiei.
Această persoană nu era nici manager de transport, nici mandatar împuternicit să reprezinte întreprinderea față de terți. Ea nu avea nici o influență semnificativă asupra administrării întreprinderii. Aceasta contestă în fața instanței austriece mai multe amenzi pe care i le-a aplicat administrația pentru încălcarea normelor privind orele de conducere zilnice și utilizarea tahografului.
VEZI ȘI: Opt țări din UE sunt împotriva noului standard Euro 7
Potrivit acestei instanțe, desemnarea în calitate de prepus responsabil implică transferul către această persoană a răspunderii penale pentru încălcările în cauză. În plus, potrivit dreptului austriac, conduita persoanei astfel desemnate nu ar putea să fie luată în considerare pentru a aprecia dacă întreprinderea în cauză se conformează cerinței privind buna reputație prevăzută de dreptul Uniunii. Instanța austriacă și-a exprimat îndoiala “dacă, în acest context, o astfel de desemnare este compatibilă cu dreptul Uniunii”.
Buna reputație pusă sub semnul întrebării
În hotărârea sa, CJUE a considerat că o dispoziție națională precum cea din Austria, care încalcă dreptul Uniunii, împiedică punerea în discuție a bunei reputații a companiilor de transport rutier și aplicarea de sancțiuni acestora, chiar dacă persoanele care trebuie considerate “persoane relevante” în legătură cu aceste întreprinderi au comis încălcări grave ale dreptului Uniunii.
Condamnările pentru o infracțiune gravă și sancțiunile aplicate acestor persoane “nu ar conduce, de fapt, niciodată la o procedură de verificare a bunei reputații a companiei de transport în cauză sau la o analiză în cadrul controalelor” efectuate de autoritățile competente pentru a verifica dacă companiile autorizate să exercite ocupația de operator de transport rutier respectă permanent cerințele dreptului Uniunii.
Astfel, săvârșirea unor astfel de încălcări “indiferent de numărul și de gravitatea lor, nu duce niciodată la pierderea reputației și, în consecință, la retragerea sau suspendarea autorizației de exercitare a ocupației de operator de transport rutier”.
CJUE a concluzionat că “dreptul Uniunii se opune ca o companie să desemneze o persoană responsabilă cu asigurarea respectării dispozițiilor dreptului Uniunii privind perioadele de condus și odihnă ale șoferilor și, prin urmare, să angajeze răspunderea penală a acestei persoane pentru încălcări ale acestor dispoziții, în cazul în care dreptul național nu permite ca încălcările imputate acestei persoane să fie luate în considerare pentru a aprecia dacă întreprinderea îndeplinește cerința privind buna reputație”.