Cluj Napoca operează cea mai mare flotă de autobuze electrice Solaris din Europa

Cluj Napoca operează cea mai mare flotă de autobuze electrice Solaris din Europa

Compania de transport public din Cluj Napoca operează cea mai mare flotă de autobuze electrice Solaris Urbino 12 din Europa.

Solaris a anunțat semnarea unui nou contract cu municipalitatea din Cluj Napoca – o extensie a acordul-cadru din luna august a lui 2017, pentru achiziția a încă 18 autobuze electrice Solaris Urbino 12 noi.

Execuția noului contract va face din orașul Cluj Napoca cel mai mare client Solaris din Europa în ceea ce privește număr de autobuze electrice Solaris Urbino 12 operate.

Orașul din Ardeal a devansat astfel Cracovia și Jaworzno, care operează 26, respectiv 23 de autobuze electrice.

Deși acordul inițial prevedea livrarea autobuzelor într-o perioadă de 3 ani, municipalitatea orașului Cluj Napoca a decis să finalizeze livrarea tuturor celor 41 de autobuze electrice în mai puțin de un an.

Astfel, după livrarea primelelor 11 autobuze electrice Solaris Urbino 12 către CTP Cluj Napoca în primăvara acestui an, Solaris urmează să livreze următorul lot de 12 autobuze până la finalul lui 2018, cele 18 recent achiziționate urmând să plece către Cluj Napoca de la fabrica din Bolechowo la mijlocul lui 2019.

Achiziția autobuzelor a fost parțial finanțată printr-un program de cooperare elvețiano-român a cărui beneficiar a fost compania de transport public CTP Cluj Napoca, valoarea totală a contractului fiind de aproximativ 90 de milioane zloți polonezi, echivalent a 21 de milioane euro.

Cluj Napoca operează cea mai mare flotă de autobuze electrice Solaris din Europa

Modelul Solaris Urbino 12 electric destinat operatorul român este vopsit în culorile distinctive alb și mov.

Acesta este echipat cu un motor electric de 160 kW și un pachet de baterii Solaris High Energy de capacitate 200 kWh.

VEZI ȘI: Mercedes-Benz Citaro NGT alimentat cu CNG testat de STB la București

Introducerea în flota de autobuze CTP Cluj Napoca a unui model electric a presupus o serie de investiții ale orașului în facilitățile de încărcare.

Un număr de 11 stații de încărcare lente și trei stații de încărcare rapide care utilizează pantografe (fiecare autobuz este prevăzut cu un pantograf montat pe acoperiș în dreptul celei de-a doua axe) au fost înființate în oraș în ultimul an.

Autobuzele pentru Cluj-Napoca includ, printre altele, aer condiționat, precum și un sistem complet de monitorizare în exterior și la interiorul. Pasagerii vor aprecia cu siguranță posibilitatea utilizării accesului gratuit la rețeaua WiFi și a porturilor USB, prin intermediul cărora își vor reîncărca telefoanele mobile în timpul călătoriei.

Cluj Napoca operează cea mai mare flotă de autobuze electrice Solaris din Europa

Autobuzele au o capacitate de transport de 78 de locuri în picioare și 27 de locuri pe scaun.

Ultimele săptămâni au fost extrem de productive pentru Solaris pe piața românească. Compania a semnat un contract-cadru pentru furnizarea a până la 50 de troleibuze articulate Trollino 18.

Acestea vor fi primele troleibuze ale producătorului polonez livrate la Cluj-Napoca.

Adăugând toate vehiculele livrate și comandate (primele produse acum 15 ani), exista aproape 300 de autobuze Solaris care se deplasează în jurul orașelor românești.

Solaris Bus & Coach este printre liderii europeni în domeniul e-mobilității, în 2017, polonezii clasându-se pe locul doi în Europa, în segmentul autobuzelor urbane electrice, având o cotă de piață de peste 18%.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.