GreenZoneTop News

Coke Canada Bottling utilizează camioane electrice Volvo VNR în distribuția de Coca-Cola

Nu doar PepsiCo testează camioane electrice în distribuția de băuturi răcoritoare pe continentul nord-american. Coke Canada Bottling, compania care face distribuția pentru Coca-Cola în Canada, a început utilizarea a șase camioane electrice Volvo VNR.

Coke Canada Bottling a fost primul producător canadian de alimente și băuturi care a implementat camioane electrice de Clasa 8 în flota sa. Cele șase camioane electrice Volvo VNR fac parte dintr-un proiect-pilot de distribuție al emblematicei “Flote roșii”, în zona metropolitană Montreal.

Configurate cu șase baterii de 565 kWh, camioanele au o autonimie de până la 440 km cu o singură încărcare. În cadrul proiectului-pilot, acestea vor efectua zilnic mai multe curse dus-întors de 150 km de la centrul de distribuție al companiei de băuturi din Montreal către locațiile clienților din întreaga regiune.

Pentru o operare fără întreruperi luni de alimentare cu energie, compania a instalat trei încărcătoare rapide de 150 kW cu nouă distribuitoare la centrul său de distribuție din Montreal. VNR Electric poate fi încărcat 0 – 80% în doar 90 de minute.

VEZI ȘI: Primul camion electric folosit pentru școala de șoferi

Ca parte a planului de acțiune pentru durabilitate a mediului “Toward a Better Future Together” al Coke Canada Bottling, cele șase camioane electrice Volvo VNR vor contribui la obiectivul companiei de a reduce emisiile de carbon din surse directe și din energia furnizată cu 46,2% până în 2030.

Pentru a compensa costul celor șase camioane camioane Volvo VNR, Coke Canada Bottling a utilizat stimulentele federale și provinciale Écocamionnage și finanțarea Programului de stimulente pentru vehicule medii și grele cu emisii zero (iMHZEV).

Din aceeași categorie...

Back to top button