Comandă de 222 de camioane pentru Mercedes-Benz venită din America Latină

Constructorul german Mercedes-Benz se bucură de succes și pe piața din America Latină, de unde a primit o comandă pentru 222 de Atego și Axor din partea Transpanorama.
De curând, nemții au primit o comandă fermă de 222 de camioane din partea unei firme de transport din Brazilia. Vorbim despre compania Transpanorama care își extinde flota de vehicule comerciale cu 158 de unități Axor și alte 68 de exemplare Atego.
Pentru început, noile camioane vor face livrări pentru poșta locală. Camionul Axor va fi folosit pentru drumuri lungi și obiecte voluminoase și grele, în timp ce Atego va fi integrat într-un circuit mic destinat obiectelor ceva mai ușoare.
Transpanorama se află în primele 10 companii care se ocupă cu transport în Brazilia și este specializată în agricultură, produse industriale și transport de combustibili.
Cu noua comandă plasată în contul Mercedes-Benz, flota Transpanorama ar urma să ajungă la 1.100 de vehicule. Dintre acestea, aproximativ o treime poartă logo-ul constructorului german.
Oficialii Mercedes-Benz au anunțat că livrările au început, iar comanda ar urma să fie finalizată până la finalul anului.
Piața de vehicule comerciale din Brazilia a avut o tendință de creștere în ultimul trimestru. Divizia Mercedes-Benz din Brazilia a vândut 6.000 de unități (medium și heavy-duty) între lunile iulie și septembrie, cu 63% mai mult față de perioada similară din 2017.