Conflictul cu Iranul perturbă comerțul global cu LNG prin Strâmtoarea Ormuz. GlobalData explică de ce SUA au cel mai mult de câștigat.
SUA au cel mai mult de câștigat din schimbările pe care conflictul cu Iranul le provoacă în comerțul global cu LNG, potrivit GlobalData. Perturbarea traficului maritim prin Strâmtoarea Ormuz a afectat exporturile Qatarului.
În schimb, navele care încarcă gaze naturale lichefiate în porturile americane ocolesc această rută, iar contractele permit redirecționarea încărcăturilor către Europa sau Asia, în funcție de cerere.
Lichefierea a transformat gazele naturale dintr-un combustibil comercializat preponderent regional într-o marfă tranzacționată la nivel mondial.
LNG reprezintă astăzi peste jumătate din volumul de gaze naturale care face obiectul comerțului internațional și acoperă nevoi energetice diverse pe piețele importatoare.
Cum schimbă blocajele din Ormuz comerțul global cu LNG
Deși Iranul are un rol redus în exporturile de LNG, conflictul a redus puternic producția regională și a perturbat transportul maritim prin Strâmtoarea Ormuz.
Potrivit GlobalData, conflictul a scos temporar din funcțiune capacități de lichefiere din Qatar echivalente cu aproximativ 12,5% din capacitatea mondială.
Efectele se văd în tarifele de transport maritim, în disponibilitatea navelor pentru navlosire și în costul încărcăturilor cumpărate pe piața spot, unde prețurile au devenit mai volatile.
Pentru Europa, primul șoc major a fost războiul din Ucraina, explică Ravindra Puranik, analist pentru petrol și gaze la GlobalData.
Reducerea dependenței de gazele rusești livrate prin conducte a accelerat trecerea la LNG transportat pe mare. Europa a ajuns astfel să depindă mai mult de încărcăturile disponibile pe piața spot, ceea ce a restrâns opțiunile importatorilor cu bugete mai mici.
De ce SUA pot acoperi variațiile cererii de LNG
America de Nord, în frunte cu SUA, are cea mai mare capacitate de lichefiere aflată în exploatare, de 132 de milioane de tone pe an. Alte capacități, de 159 de milioane de tone pe an, sunt în stadii avansate de dezvoltare.
Proiectele aflate în faze incipiente însumează încă 151 de milioane de tone pe an, iar o parte dintre ele ar putea intra în exploatare până în 2030.
Exporturile americane de LNG la prețuri indexate la cotația Henry Hub au două avantaje pentru cumpărători. Transportul nu depinde de trecerea prin Ormuz, iar clauzele contractuale permit schimbarea portului de destinație.
Potrivit GlobalData, această flexibilitate face din SUA principalul furnizor capabil să acopere variațiile cererii europene. În același timp, gazul american câștigă teren și pe piețele asiatice.
Europa și Asia concurează pentru încărcăturile de LNG
În raportul strategic „LNG Industry Landscape”, GlobalData estimează că proiectele aflate în stadii avansate de construcție ar putea duce capacitatea mondială de lichefiere de la 482 de milioane de tone pe an în 2024 la aproximativ 874 de milioane în 2030.
În aceeași perioadă, capacitatea globală de regazificare ar urma să crească de la 59.378 de miliarde la peste 77.800 de miliarde de picioare cubice, în principal datorită extinderilor din Asia și Europa.
Gradul de utilizare a terminalelor ar putea evolua însă diferit. Importatorii europeni ar putea atrage mai multe încărcături redirecționate dacă acceptă să plătească un preț mai mare, ceea ce ar crește utilizarea terminalelor de regazificare.
În Asia de Sud și pe unele piețe din Asia de Sud-Est, prețurile ridicate ar putea reduce cererea, lăsând o parte din capacitatea terminalelor nefolosită.
Potrivit lui Puranik, efectele cumulate ale războiului din Ucraina și ale conflictului cu Iranul schimbă criteriile de achiziție. Cumpărătorii care își permit să plătească în plus pentru siguranța livrărilor preferă furnizori care pot asigura LNG din mai multe surse, contracte cu destinație flexibilă și rute maritime alternative.
Analistul anticipează o concurență mai intensă pentru fiecare încărcătură suplimentară disponibilă, pe măsură ce importatorii caută să își asigure aprovizionarea în condiții de criză, în acord cu prioritățile lor de politică energetică.
