Compania Romstyl manifestă toleranță zero față de orice abatere de la lege
Compania Romstyl a reacționat ca urmare a informației publicate de infotrucker.ro cu privire la comportamentul unui șofer angajat al acesteia.
În urma publicării pe site-ul www.infotrucker.ro a unui material video în care o autocisternă de transport carburanți apartinând Romstyl este surprinsă circulând cu o viteză peste limita legală, managementul Romstyl a dispus efectuarea unei cercetari interne.
Sesizarea s-a confirmat, fiind verificată și documentată cu ajutorul sistemului GPS propriu cu care sunt echipate toate autovehiculele companiei noastre.
Conducatorul auto în cauza a fost audiat în Comisia de Disciplină, luându-se măsura desfacerii contractului de muncă.
Managementul Romstyl precizează că situația de mai sus reprezintă un caz izolat, care nu caracterizează conduita în trafic a conducătorilor auto ai firmei noastre și reiterează faptul că manifesta toleranță zero față de orice abatere de la legalitate, astfel de cazuri fiind sancționate drastic.
VEZI ȘI: Proprietarul unei companii britanice condamnat pentru manipularea tahografului
De asemenea, Departamentele Tehnic și HSSE ale Romstyl monitorizează în permanență starea tehnică a autovehiculelor și conduită în trafic a șoferilor Romstyl prin intermediul sistemului GPS propriu și al controalelor inopinate în teren.
Totodată, conform Programului anual de instruire al conducatorilor auto, acestia sunt instruiți periodic cu privire la conducerea preventivă și repectarea normelor ADR.
În acest context, menționăm că Romstyl are în derulare parteneriate cu firme specializate în organizarea de cursuri de perfecționare, unde conducătorii auto urmează o serie demodule teoretice și practice de safe driving.
Romstyl mulțumește mass-media și persoanelor care au făcut sesizarea de mai sus și își reafirmă încă o dată deschiderea totală față de orice semnalăti vizând activitatea angajaților săi, care pot fi transmise (în scris, foto sau video) la adresa de e-mail office@romstyl.ro sau la tel./fax 0245 219246.
















