Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
ȘTIRI

Compensațiile primite de foștii șoferi ai Vlantana Norge au crescut la apel

Renault Trucks - Camioane rulate premium la dobțțndă excelentă

52 de șoferi ai fostei companii Vlantana Norge vor primi după apel compensații totale în valoare de 20 de milioane de coroane (aproximativ 1,86 milioane de euro).

Filiala norvegiană a companiei din Lituania a fost acuzată de numeroase fraude în ce privește remunerarea șoferilor. Aceștia primeau teoretic salariile minime pe oră prevăzute de legislația norvegiană, dar doar aproximativ jumătate din orele lucrate erau facturate. Astfel, camioanele înmatriculate în Norvegia puteau efectua rute locale la costuri apropiate de cele din Lituania.

OTTO Trailer - Semiremorci și soluțiilor de transport

Înainte ca acest caz să ajungă în instanță, Vlantana Norge și-a declarat falimentul, dispărând de pe piață. Procesul din Norvegia a continuat însă, daunele fiind cerute de la fostul președinte al companiei.

În vara anului 2021, Vladas Stoncius jr. a fost condamnat la plata unor despăgubiri în valoare de 13,4 milioane de coroane norvegiene pentru cei 52 de șoferi. Fostul președinte al Vlantana Norge a depus apel, dar Curtea de Apel din Norvegia a dat o sentință și mai dură.

VEZI ȘI: Salariile minime pentru șoferii de camion în UE, în 2023

Magistrații au păstrat verdictul privind vinovăția lui Stoncius și au crescut valoarea compensației pentru șoferi de la 13,4 la 20 de milioane de coroane. Astfel, în medie, fiecare șofer va primi câte 35.000 de euro, față de o medie de 29.000 de euro la prima instanță.

De asemenea, fostul președinte trebuie să plătească cheltuieli de judecată în valoarea de 6,7 milioane de coroane norvegiene (aproximativ 624.000 de euro).

Schmitz Cargobull - Berger ecotrail Semiremorca cu 2 axe

Din aceeași categorie...

Back to top button