Anvelope

Continental reunește sub Conti360° Solutions toate serviciile pentru anvelope în Europa

Continental a adus la un loc gama sa de servicii pentru anvelope sub marca Conti360° Solutions.

Măsura se dorește un răspuns la cerințele în schimbare dintr-o piață modelată de digitalizare, administrare pe baza datelor și presiunea costurilor.

Conti360° Solutions: Continental reunește toate serviciile pentru anvelope în EuropaContinental continuă evoluția de la un producător de anvelope și furnizor de servicii spre un furnizor de servicii integrate. Soluțiile pentru flote vor fi oferite în viitor ca un pachet complet.

Contractele Conti360° Solutions vor cuprinde atât soluții digitale, precum ContiConnect și ContiPressureCheck, cât și ContiLifeCycle, inclusiv produsele ContiRe și ContiTread de reșapare la cald și la rece.

”Printr-o concentrare mai puternică pe conceptul ContiLifeCycle în contractele Conti360° Solutions ne propunem o tranziție către o sustenabilitate mai mare a flotelor”, spune Ralf Benack, șeful departamentului Fleet Business EMEA al Continental.

VEZI ȘI: Continental transformă telefonul mobil într-o cheie de acces în camion

Continental oferă deja multor clienți de flote contracte pe bază de kilometraj și o gamă largă de servicii pentru anvelope sub bannerul Conti360° Solutions. În completare vin anvelopele inteligente ale companiei, care utilizează senzori și software pentru monitorizarea constantă a stării.

Prin colaborarea cu clienți de flote selectați, Continental a evidențiat deja valoarea adăugată generată de conectivitatea dintre anvelope, senzori, date telemetrice, algoritmi și cloud.

”Soluțiile digitale inteligente ne vor ajuta în viitor să facem lucrări de întreținere și înlocuire exact când este necesar. Aceasta le va permite clienților să crească semnificativ nivelul de siguranță a flotelor, iar în același timp să-și reducă și costurile”, a explicat Benack.

Până în 2030, Continental vrea să devină lider de piață în domeniul serviciilor bazate pe soluții digitale. Încorporarea soluțiilor digitale de monitorizare a anvelopelor în contractele Conti360° Solutions reprezintă următorul pas logic.

Continental continuă și programul de investiții în cercetarea și dezvoltarea de noi tehnologii, materiale alternative și procese de producție care protejează mediul. ”Obiectivul nostru este de a oferi clienților o anvelopă a viitorului, mai eficientă și produsă și reșapată într-un mod ecologic. Țintim o creștere graduală până la folosirea de materiale 100% sustenabile în producția de anvelope în 2050”, a concluzionat Benack.

Din aceeași categorie...

Back to top button