Controale în Germania pentru respectarea repausului săptămânal de 45 de ore

Controale în Germania pentru respectarea repausului săptămânal de 45 de ore
Jumătate dintre camioanele controlate la începutul lunii februarie în Germania, pe autostrada A6 lângă Sinsheim, au fost amendate pentru încălcarea interdicție de efectuare a repausului săptămânal de 45 de ore în cabină.

Chiar dacă legea care intezice efectuarea repausului săptămânal de 45 de ore în cabină este în vigoare de ceva vreme în Germania, încă există multe încălcări ale acestei prevederi, scrie publicația Rhein Neckar Zeitung.

Controale în Germania pentru respectarea repausului săptămânal de 45 de ore

Astfel, organele de control au organizat la începutul lunii februarie 2019 o operațiune în benzinăria și zona de parcare Kraichgau-Süd din Sinsheim, Germania, pentru a verifica dacă șoferii de camion respectă noile prevederi.

Prin această reglementare, care le interzice șoferilor de camion să petreacă repausul săptămânal de 45 de ore în cabina camionului, se urmărește ca aceștia să nu conducă obosiți și să devină astfel un pericol în trafic.

În cadrul operațiunii de control, la care au participat poliția din Mannheim, reprezentanți BAG, dar și reprezentanți ai poliției rutiere din Karlsruhe, au fost verificate peste 40 de camioane.

Timpul mediu de control al unui camion a fost de aproximativ o oră și jumătate și s-au controlat toate documentele de transport, orarul de mers și datele de pe tahograf. În plus, au fost verificate și documentele de proveniență a mărfii și contractele de distribuție pentru marfa transportată.

În urma acestui control s-a constatat că peste jumătate dintre camioane și șoferii acestora au fost în neregulă.

VEZI ȘI: FCA și PSA vor continua dezvoltarea comună de autoutilitare

Pentru 18 șoferi și companiile pentru care lucrează au fost întocmite dosare pentru încălcarea legislației în ceea ce privește timpul de odihnă de 45 de ore, iar alți 3 șoferi au fost amendați pentru încălcarea altor norme în ceea ce privește legislația de transport.

Un șofer străin a fost amendat și pentru cabotaj ilegal. În actele pe care le-a pus la dispoziția autorităților apăreau 8 trasporturi rutiere în Germania, dar avea autorizații pentru doar trei. Societatea de transport pentru care lucra șoferul a fost nevoită să plătească o amendă de 7.750 de euro pentru această încălcare a legislației.

În total, suma amenzilor a fost de peste 30.000 de euro.

În urma încălcărilor masive ale legislației aceste controale se vor intensifica în perioada următoare.

Follow #infotrucker