Știri

Controale ROADPOL în perioada 19-25 februarie

ROADPOL a anunțat o noua campanie de controale la camioane și autobuze ”Truck & Bus” în perioada 19-25 februarie 2024 la nivel european.

A început prima acțiune Truck & Bus din acest an. Campania desfășurată la nivel european sub egida ROADPOL se va desfășura în săptămâna 19-25 februarie.

În total, în acest an vor fi organizate 3 astfel de acțiuni, la fel ca în 2023. A doua săptămână de controale Truck & Bus din 2024 va avea loc în perioada 13-19 mai, iar ultima în intervalul 11-17 noiembrie.

În timpul acelor săptămâni, în Europa sunt controlate câteva sute de mii de camioane și autobuze, în general în ce privește starea tehnică a vehiculelor sau timpii de condus și de odihnă.

VEZI ȘI: Aplicație Waberer′s pentru a încuraja șoferii să conducă economic

În plus față de aceste acțiuni de control dedicate exclusiv vehiculelor comerciale, ROADPOL va organiza în 2023 și alte acțiuni dedicate tuturor vehiculelor.

Astfel, în săptămâna 11-17 martie este programată o acțiune de control la nivel european privind purtarea centurii de siguranță, în perioada 16-22 septembrie se vor desfășura ROADPOL Safety Days, iar în săptămâna 7-13 octombrie o acțiune dedicată atenției la volan.

De asemenea, în săptămânile 15-21 aprilie și 5-11 august vor fi controale la nivel european pentru depășirea vitezei maxime, iar în săptămânile 17-23 iunie și 16-22 decembrie controale generalizate pentru consumul de alcool și droguri.

Din aceeași categorie...

Back to top button