Știri

Coronavirus a anulat lansarea pentru presă a noilor camioane Volvo FM, FH, FH16 și FMX

Lansarea pentru presă din Suedia a noilor camioane Volvo FM, FH, FH16 și FMX a fost anulat din cauza epidemiei de coronavirus din Europa.

În urma celor mai recente evoluții a epidemiei de coronavirus-COVID19 în Europa, producătorul suedez Volvo Trucks a decis să anuleze evenimentul de lansare pentru presă din Göteborg, Suedia, a noilor camioane Volvo FM, FH, FH16 și FMX.

Însă, lansarea noilor camioane Volvo nu este singurul eveniment important din industria auto care a trebuit anulat din cauza epidemiei de coronavirus din Europa.

VEZI ȘI: Transportul rutier a fost și în 2019 cel mai mare contributor la exportul de servicii al României

Salonul Auto de la Geneva a fost anulat cu trei zile înainte de deschiderea sa, după ce Consiliul Federal din Elveția a decis să declare situația actuală din Elveția ca fiind „situație specială” în sensul legii privind epidemiile și (…) să interzică demonstrațiile publice și private care adună mai mult de 1.000 de persoane simultan.

SaMoTer, cel mai important târg de vehicule și utilaje pentru construcții din Italia, organizat la mijlocul lunii martie în cadrul centrul expozițional din Verona, a fost și el anulat, fiind reprogramat pentru mijlocul lunii mai.

Din aceeași categorie...

Back to top button