Cu un Volvo FH16 încărcat cu 175 de tone prin Outback-ul australian

Cu un Volvo FH16 încărcat cu 175 de tone prin Outback-ul australian

În regiunile nelocuite ale Australiei, Maxime Taylor în vârstă de 52 de ani conduce un camion Volvo FH16 cu cinci axe certificat pentru a transporta 175 de tone.

În spatele camionului condus de Maxine Taylor, fiică și văduvă de șoferi de camion, se adună nori de praf de culoare roșiatică. Rulează cu o viteză de 90 de kilometri la oră, iar orizontul pare a se întinde în fața ei, sclipind în căldura toridă a Australiei. Așa arată Outback-ul.

Șoferița de 52 de ani se află la sute de mile depărtare de orice zonă locuită. În aceste locuri domnește singurătatea. Nu există semne de viață, cu excepția unei vaci, a unei cămile sau a unui câine dingo care trece ocazional pe drum sau a camionului unei alte companii care vine din sens opus.

Crește volumul sistemului audio și cântă împreună cu legenda rock-ului australian, Jimmy Barnes.

Pune adrenalina în mișcare, spune ea. Poate că, în plus, îi deturnează gândurile de la bărbatul care ar fi trebuit să fie aici, alături de ea, conducând autocamionul prin pustietatea plină de praf.

„De fapt, soțul meu m-a determinat să conduc autotrenuri, după ce s-a îmbolnăvit”, continuă ea. „În acest fel, am putut să lucrăm împreună în ultimii săi ani și am reușit să mă susțin singură din punct de vedere financiar.”

VEZI ȘI: Adrian Manea a câștigat prima ediție Romanian PRO Driver Competition

Timp de trei ani, cuplul a lucrat pentru aceeași companie, în aceeași echipă și a trăit împreună în tabără, fiind alături unul de altul în fiecare noapte, până când soțul lui Maxine a decedat, în urmă cu doi ani.

„Este mereu prezent în mintea mea. Mă gândesc la el în fiecare zi și mă amăgesc cu gândul că mai conduc încă în locul lui, chiar dacă nu mai este printre noi.”

Maxine conduce între Woodie Woodie, dintr-o zonă îndepărtată a Australiei de Vest, și orașul de pe coastă, Port Hedland. Sunt 800 de kilometri dus-întors, un drum pe care îl parcurge zilnic (cu o pauză de o zi pentru a recupera oboseala după șase curse) timp de opt săptămâni, înainte de a pleca să-și petreacă cele două săptămâni libere acasă, la Brisbane, pe coasta de est a Australiei.

Zilele de lucru sunt lungi. De obicei, o călătorie dus-întors ține între 12 și 13 ore, dar se poate prelungi la 17 ore, dacă se întâmplă să explodeze o anvelopă, să facă o pauză sau în cazul în care starea drumurilor este sub cea optimă. Atunci când sosește sezonul ploios, este posibil să rămână blocată aici zile întregi, așteptând retragerea apelor.

Mina lucrează în schimburi continue, astfel încât, imediat ce Maxine ajunge înapoi la bază și descarcă remorcile, un alt șofer îi ia locul în spatele volanului și repetă întreaga călătorie. Dacă ajunge înapoi în 12 sau 13 ore, ea trece înapoi în scaunul șoferului, pune albumul preferat al lui Jimmy Barnes și reia călătoria.

Nu există prea multe femei care lucrează aici, iar Maxine recunoaște că a văzut doar o singură femeie care conduce autotrenuri. Atunci când este întrebată ce profesie are, foarte multă lume pur și simplu nu o crede că într-adevăr conduce autotrenuri – în special oamenii care o întâlnesc pentru prima dată. „Oamenii spun doar «extraordinar, nu pari să faci așa ceva»”, explică ea.

Totuși, Maxine și-a dorit întotdeauna să fie șofer de autocamion. Tatăl său a fost șofer, la fel ca și soțul, iar ei condusul i se pare cât se poate de natural. Chiar dacă este o femeie care lucrează într-un mediu masculin, ea știe că bărbații o respectă și îi respectă la rândul său.

„Băieții sunt fantastici”, spune ea. „Dacă te oprești sau faci o pauză, ei trag pe dreapta și te întreabă dacă ai suficientă apă și destule alimente sau opresc și încearcă să te ajute. Toți facem acest lucru. Și nu din cauză că sunt femeie. Noi toți avem grijă unii de alții. Suntem aici de multă vreme și am devenit o familie.”

Se conduce foarte confortabil, totul este comod și avem grijă de ele ca și cum ar fi autocamioanele noastre. Dacă stai tot timpul în același autocamion, îl îngrijești și menții curățenia în el. Dacă ei (compania) dau autocamionul unei persoane care nu are grijă de el, mă enervez foarte tare”, afirma Maxime, adăugând: „Tatăl meu chiar a avut un Volvo. S-a întâmplat să conduc și eu un Volvo, așa că îmi este foarte drag.”

Deși își iubește mult camionul și stilul de viață care vine odată cu acesta, Maxine se gândește și la viața pe care o va duce după ce nu va mai transporta mangan prin deșert.

„Probabil, voi continua în următorii cinci ani, apoi mă voi pensiona”, explică ea. „De fapt, nu știu exact ce voi face. Poate că voi merge să petrec mai mult timp alături de familia mea din New South Wales.”

Dar, pentru moment, spune că se bucură de fiecare minut petrecut pe șosea, dând la maximum volumul sistemului audio și râzând împreună cu „băieții” în radioul bidirecțional.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.