Bus

Proiect IVECO: Cum ar putea arăta autobuzul viitorului (FOTO)

Echipele de design ale CNH Industrial și IVECO BUS au rugat un grup de studenți la design de vehicule să-și imagineze cum ar putea arăta autobuzul viitorului.

Proiectul s-a numit Urban Move Ability. Studenții de la școala de design RUBIKA specializați în design de vehicule s-au concentrat pe mobilitatea urbană a viitorului, prin intermediul unor soluții inovatoare de transport.

Proiect IVECO: Cum ar putea arăta autobuzul viitorului (FOTO)

Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul unui eveniment care a avut loc la Valenciennes (Franța). Vehiculul final a fost prezentat sub formă de schițe digitale, modele 3D și animații 3D.

Cei 5 studenți, originari din Franța și India, au trebuit să își imagineze o soluție de transport dintr-un oraș inteligent, care să ofere o experiență de călătorie unică, dar în același timp să respecte mediul înconjurător.

VEZI ȘI: Cum arată versiunea electrică a lui IVECO S-Way?

Proiectul s-a desfășurat în 3 faze: o analiză completă a subiectului și definirea conceptului, faza de creație în care au fost propuse mai multe soluții și faza finală de dezvoltare a conceptului selectat.

Programul a fost supervizat de Marco Armigliato, Strategic Design al CNH Industrial, și Alexandre Verwilghen, designer șef al proiectului din partea IVECO BUS. Cei doi au împărtășit studenților cunoștințele lor legate de lumea transportului public.

Din aceeași categorie...

Back to top button