ȘtiriTehnologie

Cum comunică conceptul Scania NXT cu pasagerii și cu ceilalți participanți la trafic

Scania a prezentat conceptul electric și autonom Scania NXT, care va putea fi folosit atât pentru transportul persoanelor, cât și pentru livrările de mărfuri, în funcție de necesitățile clienților.

Fiind un concept autonom, Scania NXT are nevoie de un limbaj special pentru a putea comunica atât cu pasagerii, cât și cu ceilalți participanți la trafic.

Cum comunică conceptul Scania NXT cu pasagerii și cu ceilalți participanți la trafic

„Scania NXT este o viziune a viitorului pentru transportul în orașe. Multe dintre aceste tehnologii nu au ajuns încă la maturitate, dar pentru noi a fost important să construim un concept pentru a demonstra vizibil și tehnic că există idei care pot fi duse la bun sfârșit și puse în practică”, a declarat Henrik Henriksson, președintele și CEO al Scania.

Conform oficialilor Scania, multe dintre caracteristicile interioare ale vehiculului compensează lipsa șoferului. Luminile din plafon informează pasagerii atunci când vehiculul este pe punctul de a porni sau opri.

Scania NXT este, de asemenea, echipat cu un sistem de avertizarea celor care se ridică înainte ca vehiculul să oprească în stații.

În momentul intrării, pasagerii vor putea vedea imediat informații despre conexiunile de transport public și pot comunica chiar și cu un operator uman cu ajutorul unui touchpad în formă de sferă. Pe un ecran suplimentar, Scania NXT ar putea afișa știri, recomandări turistice sau diverse sfaturi.

VEZI ȘI: Fleetboard a prezentat interfața digitală Mercedes-Benz Truck App

Pentru detectarea traficului, conceptul dispune de senzori de vârf, camere video, sisteme radar și lidar.

Oamenii aflați în vecinătatea vehiculului autonom vor fi avertizați cu ajutorul sistemului de iluminare cu LED-uri amplasat în părțile frontale, laterale și în spate. De asemenea, pietonii și bicicliștii vor putea fi avertizați atât prin semnale luminoase, cât și prin semnale acustice.

Acest lucru se realizează în trei etape: inițial, vehiculul va semnala printr-un fascicul laser că a observat persoana respectivă. Dacă acest avertisment trece neobservat, vehiculul va amplifica iluminarea cu LED-uri și, în final, va emite un sunet.

Din aceeași categorie...

Back to top button