Cursă Germania – Turcia pentru un cap tractor electric eActros 300

Un cap tractor electric eActros 300 a parcurs aproximativ 3.000 de kilometri între fabrica Mercedes-Benz din Wörth (Germania) și Aksaray (Turcia), unde vor avea loc teste de anduranță și fiabilitate cu modelul ce va intra în curând în producția de serie.
Pentru traseul Germania – Turcia, inginerii de test au ales o rută prin Austria, Slovenia, Croația, Serbia și Bulgaria: eActros 300 Tractor, precum și alte două modele eActros (4×2 și 6×2) care l-au acompaniat, au fost încărcate doar la stații publice de pe traseu.
”În pregătirea pentru începerea producției de serie a lui eActros 300 Tractor din toamnă, testele de anduranță se vor desfășura și la locația noastră din Aksaray. Pentru a ajunge acolo am ales o rută provocatoare, ca test suplimentar. Camionul nostru electric a stăpânit cu ușurință traseul variat prin Europa Centrală și de Est și este pregătit pentru producția de serie”, a declarat Dr. Christof Weber, șeful departamentului Global Testing al Mercedes-Benz Trucks.
În călătoria lor spre Turcia, inginerii de test s-au concentrat în special pe sistemele de siguranță, performanța și durabilitatea vehiculului. Pentru sistemul de propulsie electric, aspecte importante au fost funcționalitatea estimării autonomiei, recuperarea și conectivitatea cu stațiile de încărcare din străinătate. Topografia variată și provocatoare, precum și condițiile climaterice diferite, au oferit condiții bune pentru testarea vehiculului.
VEZI ȘI: București – Brașov și retur cu un camion electric, în condiții de iarnă
eActros 300 Tractor este compatibil cu toate semiremorcile standard europene, luând în calcul lungimea maximă permisă a combinațiilor cap tractor – semiremorcă. Autotractorul electric se bazează pe aceeași tehnologie ca modelul rigid eActros 300/400.
Cele trei pachete de baterii, fiecare cu o capacitate instalată de 112 kWh, permit o autonomie de până la 220 km cu o încărcare. Bateriile pot fi încărcate la puteri de până la 160 kW, caz în care bateriile se încarcă între 20% și 80% din capacitate în puțin mai mult de o oră.