Știri

Cursor 16 a fost desemnat diesel-ul anului 2014

Revista Diesel a desemnat propulsorul de 16 litri și șase cilintri produs de FTP Industrial, parte a Grupului CNH Industrial, motorul diesel al anului 2014. Cursor 16 are unul din cele mai bune rapoarte putere – greutate și este unul din cele mai mici motoare, din punct de vedere al dimensiunilor, din clasa sa. Propulsorul reprezintă nivelul superior al familiei Cursor a producătorului italian de la Torino fiind renumit pentru fiabilitate și flexibilitate. Cursor 16 este un motor potrivit pentru aplicații în agricultură, generare de energie, construcții și transport. Acesta folosește sistemul de catalizare a noxelor cu HI-SCR (Selective Catalytic Reduction) cercetat, proiectat și dezvoltat in-house de FPT Industrial pentru a se conforma cu normele de emisii poluante Etapa IV/Tier 4 Final și reglementările de emisii Euro VI. Distincția a fost acordată pe baza mai multor criterii de evaluare printre care inovațiile tehnice și de design. Practic, FPT Industrial a realizat un motor de 16 litri având puterea unuia de 18 litri și dimensiunile unuia de 13 litri. FTP Industrial a mai primit această distincție în 2008, pentru motorul F5 3.2 litri folosit pe utilaje industriale.

Din aceeași categorie...

Back to top button