
DACHSER va începe în 2023 teste practice cu două camioane electrice cu celule de combustie alimentate cu hidrogen, în Germania.
La începutul anului viitor, furnizorul de servicii logistice va utiliza un camion Hyundai Xcient de 27 de tone în Magdeburg. Camionul cu zero emisii va fi folosit pentru distribuție regională, dar și pentru servicii planificate pe timp de noapte în Berlin.
Camionul cu MTMA de 27 de tone oferă spațiu pentru 18 paleți și are o autonomie de până la 400 km. Astfel, el poate fi folosit în două schimburi. Ziua, camionul va fi testat în operațiuni de distribuție regională în zona Magdeburg. Noaptea, el va fi folosit de filiala DACHSER din Berlin-Schönefeld. Până la începutul anului viitor, lângă filialele din Magdeburg și Berlin vor fi construite facilități de realimentare cu hidrogen.
Partenerul contractual al DACHSER în acest proiect este H2 Delivery Truck Pool GmbH & Co. KG din Magdeburg. Compania face parte din H2 Green Power & Logistics GmbH, partener al turneului de prezentare a modelului Hyundai Xcient FCEV în Germania.
VEZI ȘI: Test Mercedes-Benz eActros 300: Întâlnire cu viitorul
De la mijlocul anului 2023, DACHSER va opera și un camion Bluepower 1938 FCEV, produs de compania Enginius din Bremen, o subsidiară a grupului Faun. Camionul va completa conceptul DACHSER Emission-Free Delivery, care va fi lansat în Hamburg în toamna acestui an.
Bluepower 1938 are o MTMA de 19 tone și poate transporta până la 18 paleți. Autonomia estimată de 250 km este ideală pentru livrări în interiorul orașelor.