Bus

DAF Components primește o comandă mare de motoare de la Otokar

DAF Components a livrat 100 de motoare PACCAR MX-11 producătorului turc de autobuze Otokar. Motoarele Euro 6 vor fi montate pe tot atâtea modele noi Metrobus, autobuzele articulate folosite de municipalitatea din Istanbul pe liniile de tranzit rapid.

DAF Components este un furnizor independent de componente, precum motoare, axe și cabine, pentru producătorii de autobuze, autocare și vehicule specializate din toată lumea.

DAF Components primește o comandă mare de motoare de la Otokar

Cele 100 de motoare PACCAR MX-11 Euro 6 comandate de Otokar oferă 370 CP și un cuplu maxim de 1.900 Nm de la 900 rpm. Curba de cuplu plată asigură un condus fluent și un confort maxim pentru pasageri, inclusiv pe rutele deluroase din Istanbul.

Otokar a optat pentru motoare PACCAR datorită fiabilității și a costurilor de întreținere reduse. În plus, programul de servisare include o singură revizie pe an, garantând disponibilitatea maximă a vehiculelor.

VEZI ȘI: TH Trucks România are un nou CEO

”Punerea în funcțiune a noilor autobuze Metrobus marchează o nouă eră în transportul public din Istanbul, grație performanței eficiente, a durabilității, consumului scăzut, siguranței și confortului acestor vehicule”, a declarat Kerem Erman, șeful Otokar Commercial Vehicles.

Noile autobuze articulate pot găzdui 200 de pasageri și vor fi folosite pe rețeaua de tranzit rapid de 52 km din Istanbul. În total, autobuzele vor transporta aproximativ 1 milion de pasageri pe zi. Întreținerea vehiculelor articulate va fi efectuată de Otokar împreună cu dealerul local DAF.

Din aceeași categorie...

Back to top button