DAF XD este disponibil și cu motorul PACCAR PX-7

DAF a extins gama XD cu versiuni echipate cu motorul PACCAR PX-7 de 6,7 litri, mai ușor cu 600 kg și cu puteri de până la 310 CP.
Pentru început va fi disponibilă o versiune 4×2 rigid cu cabină de zi, dar alte variante de cabină vor urma în curând.
Inițial, modelul XD a fost disponibil doar cu motorul PACCAR MX-11 de 10,8 litri, cu puteri între 300 și 450 CP. Noile versiuni vor permite clienților să își personalizeze camioanele de distribuție și aplicații specializate pentru cerințele individuale.
Motorul PX-7 este mai ușor cu 600 kg decât MX-11, cu avantaje pentru sarcina utilă și consumul de carburant. Motorul fără recirculare a gazelor de eșapament dispune de un bloc ușor dar ultrarezistent din fier grafit compactat, capete de cilindri din fontă, noi pistoane cu fricțiune redusă, un compresor nou foarte eficient și o nouă turbină. Pentru eficiența consumului și un confort maxim la condus, cuplul maxim este disponbil la turații foarte reduse.
VEZI ȘI: Test cu noua generație DAF XD: Control total
Modelul DAF XD cu motor PACCAR PX-7 este echipat cu transmisia complet automată PowerLine. Schimburile de trepte fără întreruperea cuplului permit accelerații line și rapide.
Noua transmisie oferă o manevrabilitate excelentă la viteze mici, permisă de funcția urge-to-move (camionul începe să se miște cu viteză foarte mică la eliberarea pedalei de frână). Opțional, modelul XD cu motor PACCAR PX-7 poate fi configurat și cu PX Engine Brake, care oferă o forță de frânare de 200 kW.
Versiuni PACCAR PX-7
- 230 CP – 900 Nm @ 900-1.800 rpm
- 260 CP – 1.000 Nm@1.000-1.700 rpm
- 290 CP – 1.100 Nm @1.100-1.600 rpm
- 310 CP – 1.200 Nm @1.200-1.500 rpm