Daimler Buses dezvoltă autocare electrice Mercedes-Benz și Setra

Daimler Buses intenționează să comercializeze până la finalul deceniului autocare electrice Mercedes-Benz și Setra.
Pentru a accelera dezvoltarea acestor autocare 100% electrice, Daimler Buses colaborează cu parteneri renumiți în proiectul Electrified Coach (ELCH), sponsorizat de Ministerul federal german al Economiei.
Dezvoltarea autocarelor electrice trebuie să depășească obstacole importante. Cerințele pentru transportul pe distanțe lungi, flexibilitatea în utilizare, încărcarea bateriilor pe traseu, sarcina utilă mare și spațiul necesar pasagerilor și bagajelor sunt indispensabile și în parte contradictorii. De aceea, niciun producător nu a reușit încă să dezvolte un autocar electric cu baterii care să ofere autonomii decente și o disponibilitate pentru o gamă largă de condiții de operare.
Obiectivul proiectului ELCH este dezvoltarea unui sistem de propulsie modular și construirea a două vehicule pentru demonstrații practice în următorii patru ani. Acestea vor fi testate apoi în condiții reale de operare. Daimler Buses este coordonatorul proiectului, care mai are ca parteneri Institutul de Tehnologie din Karlsruhe, Universitatea din Mannheim, Universitatea Technică din Kaiserslautern și operatorul de autocare Flix SE.
Partenerii vor aborda dezvoltarea din toate punctele de vedere. În primul rând, sistemul de propulsie: consumul de energie, autonomia, performanțele dinamice și durata de viață a bateriilor vor fi examinate în faza de concept a proiectului pilot. Sunt luate în calcul sinergii cu divizia de camioane Daimler Truck.
VEZI ȘI: Premieră pentru noile generații de autocare Setra TopClass și ComfortClass
În al doilea pas vor fi evaluați factori precum costurile totale, impactul de mediu și posibila integrare în conceptele existente de operare ale companiilor de autocare. Pe baza evaluării conceptului, două prototipuri de sisteme de propulsie vor fi apoi dezvoltate și integrate în vehiculele demonstrative.
Descoperirile din faza de construcție și testare vor forma baza pentru planificarea operațiunile de producție și asamblare a autocarelor electrice. Acestea, în combinație cu abordarea produselor modulare, vor permite o începere rapidă a producției de serie.