Daimler Truck va fi listată la bursă la 10 decembrie

Daimler se pregătește să separe operațiunile cu mașini și vanuri de cele cu autobuze și camioane în două grupuri independente. Noua companie Daimler Truck va fi listată separat la bursă în luna decembrie.
Înainte de intenționata listare la bursă, Daimler Truck a organizat Capital Market Day, în care a dezvăluit obiectivele de profitabilitate pentru fiecare segment.
După separare, Daimler Truck va deveni cel mai mare producător de vehicule comerciale din lume. Grupul a primit deja ratinguri solide pentru împrumuturile pentru investiții și planifică listarea la Bursa din Frankfurt pentru data de 10 decembrie.
Daimler Truck așteaptă să se califice pentru DAX, grupul celor mai valoroase companii germane listate, în primul trimestru al anului 2022.
”Avem ambiții clare pentru Daimler Truck. Suntem angajați să obținem o profitabilitate mai mare și să înaintăm cu viteză maximă spre transportul cu zero emisii. Înainte de planificata listare publică la bursă, suntem deja pregătiți pentru independență și descătușarea întregului nostru potențial”, a declarat Martin Daum, CEO al Daimler Truck AG.
VEZI ȘI: Totul despre camionul electric Mercedes eActros
Ambiția Daimler Truck este de a obține o marjă de profit de peste 10% din vânzări până în 2025. Obiectivul pentru Daimler Trucks North America (DTNA) este de 12%, pentru Mercedes-Benz de 10%, pentru Truck Asia (TA) 9%, iar pentru Daimler Buses de 7,5%.
Pentru 2021, Daimler Truck estimează o rată de profitabilitate cuprinsă între 6% și 8%, în ciuda crizei de semiconductori și a creșterii prețurilor la materiile prime. Obiectivul pentru 2022 este o profitabilitate de 7-9%.
În ce privește tehnologiile, Daimler Truck va reduce și mai mult investițiile în sistemele de propulsie cu motoare cu combustie. Până în 2025, majoritatea cheltuielilor departamentului de Cercetare și Dezvoltare vor fi redirecționate către vehiculele cu zero emisii (BEV și FCEV). De asemenea, Daimler Truck va accelera dezvoltarea software cu o nouă evoluție a arhitecturii mecatronice și un sistem de operare dedicat camioanelor.