De la 22 mai, utilitarele sub 3,5 tone implicate în transport internațional au nevoie de licență
La 22 mai 2022 intră în vigoare o nouă etapă a Pachetului de Mobilitate, legată de controlul utilitarelor cu masă maximă între 2,5 și 3,5 tone implicate în transport internațional.
Pachetul Mobilitate 1 introduce în acest an schimbări importante în ce privește transportul internațional de marfă cu vehicule comerciale ușoare, sub 3,5 tone.
Astfel, începând de la 22 mai 2022, la bordul utilitarelor de marfă și camioanelor ușoare, cu MTMA între 2,5 și 3,5 tone, implicate în transport internațional, va trebui să se regăsească o copie a licenței comunitare de transport.
Autoritățile din România au profitat de această schimbare legislației europene pentru a introduce obligativitatea licențierii și pentru companiile de transport care folosesc vehicule comerciale ușoare în transportul național.
VEZI ȘI: Autonomous e-Atak, primul autobuz electric autonom folosit în transportul public din Europa
Astfel, companiile care au în flote doar vehicule sub 3,5 tone, cu care fac transport de marfă contracost, național sau internațional, trebuie să se licențieze. Recent, ARR a publicat condițiile care trebuiesc îndeplinite de companiile de transport și documentele necesare pentru obținerea licenței.
În schimb, companiile care au în flotă și vehicule de peste 3,5 tone, care aveau deja licență de transport, trebuie să obțină pentru vehiculele lor de marfă sub 3,5 tone doar câte o copie a licenței comunitare.
O nouă etapă a Pachetului Mobilitate 1 pentru vehicule comerciale ușoare va avea loc în 2026, când vor deveni obligatorii tahografele, dar și atestatele pentru șoferi.
















