Camioane

Detalii suplimentare despre noua cabină Scania

La o săptămână după lansarea noilor modele Volvo, pe internet au apărut imagini cu noua cabină Scania cu facelift, ce va fi lansată în 2024.

Primele fotografii cu noua cabină Scania au apărut la finalul anului trecut, dar erau destul de neclare. De data aceasta, imaginile obținute de fotograful german Guido ten Brink sunt mult mai detaliate.

Deși camuflajul își face bine datoria, sub el ar trebui să regăsim o parte frontală ceva mai extinsă, dar și mai convexă. Astfel, cabinele Scania, care stăteau deja foarte bine în programul de simulare a emisiilor VECTO, vor deveni și mai aerodinamice.

Detalii suplimentare despre noua cabină Scania

Dacă privim mai atent noile imagini, putem vedea că partea frontală este foarte diferită de cea actuală. De exemplu, traseul rosturilor dintre cele trei secțiuni ale părții frontale nu mai este înclinat, ci preponderent vertical, cu o mică curbură mediană.

VEZI ȘI: Karol Sokol numit managing director Scania România și Bulgaria

Deși este un facelift concentrat pe aerodinamică, camioanele surprinse în teste au încă oglinzi clasice. Scania a prezentat un sistem de camere acum mai bine de doi ani, opțional, dar până acum nu am văzut imagini cu astfel de camioane livrate clienților. Totuși, camera video montată în teste deasupra ușii pasagerului ne lasă să așteptăm surprize și la acest capitol.

Detalii suplimentare despre noua cabină Scania

Cât privește data lansării noii cabine, nu există informații oficiale. Ea ar putea avea loc chiar în această primăvară, când Scania a anunțat un nou interior. În cel mai rău caz, faceliftul va fi prezentat la expoziția IAA din luna septembrie.

Din aceeași categorie...

Back to top button