Logistica

Deutsche Bahn ia în calcul o vânzare a DB Schenker

Comitetul de directori al Deutsche Bahn a primit mandatul de a examina și pregăti operațiunea de vânzare a subsidiarei de logistică Schenker.

Potrivit companiei, vânzarea nu este 100% decisă, iar începerea procesului va fi decisă la un termen ulterior. Suma obținută dintr-o eventuală vânzare a DB Schenker va fi folosită pentru reducerea datoriilor Deutsche Bahn.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Din punctul de vedere al Comitetului de Supervizori, DB ar trebui să se concentreze mai mult pe activitatea de bază, de transport pe calea ferată. Totuși, vânzarea ar urma să aibă loc doar în condiții foarte avantajoase în comparație cu rămânerea Schenker în Grupul DB.

Din punct de vedere financiar, DB Schenker este cea mai profitabilă subsidiară a grupului. În prima jumătate a anului 2022, Schenker a raportat un profit operațional de 1,2 miliarde de euro, cel mai bun rezultat din istoria companiei.

VEZI ȘI: O macara automată a ridicat un container cu tot cu camion

Potrivit informațiilor din presa germană, prima companie interesată de preluarea DB Schenker, în cazul unei vânzări, ar fi Deutsche Post.

De asemenea, există temeri că Schenker ar putea fi preluată de giganți precum Maersk sau DSV.

Din aceeași categorie...

Back to top button