ȘtiriEconomic

Diferență de până la 400% între salariile șoferilor de camion europeni

CNR (Comité National Routier) a prezentat în cadrul reuniunii UETR din septembrie de la Roma, un studiu de caz privind costurile forței de muncă cu șoferii de camion în diferite țări din Europa.

În cadrul ultimei reuniuni anuale a UETR, găzduită la Roma de Assotir, au participat și reprezentanți CNR (Comité National Routier), ca efectuează pentru Ministerulul Transporturilor din Franța analize privind transportul național și european.

Conform, italienilor de la Trasporto Europa, reprezentanții CNR au prezentat primele rezultate ale unui studiu recent efectuat cu privire la costurile forței de muncă cu șoferii de camion în diferite țări ale Uniunii Europene. Până la publicarea integrală a raportului, cei de la Assotir au anticipat unele rezultate importante.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Raportul CNR este cu atât mai interesant, cu cât acesta oferă câteva cifre concrete. În termeni procentuali, contribuțiile sociale ale diferitelor țări europene nu sunt atât de diferite, dar ideea este că aceste procentaje se aplică pe diferite salarii de bază.

VEZI ȘI: Transportatorii cer reducerea fiscalității în transportul rutier de persoane

O primă concluzie a studiului este diferența uriașă dintre Europa de Est și cea de Vest privind salariile de bază ale șoferilor. În condițiile în care un salariu de bază în Bulgaria este 200 euro pe lună iar în Italia sau Belgia acesta este între 1.600 și 1.800 euro pe lună, costul final a forței de muncă cu șoferii este total diferit și variază până la 400% între cel mai mic și cel mai mare cost cu un șofer de camion.

O altă diferență importantă se referă la structura salariilor, cu foarte diferite proporții între cheltuielile fixe și cele variabile. Pe lângă situațiile de acordare a unor bonusuri, sporuri sau diurne ce depășesc cu mult salariul de bază, lucru întâlnit și în România, Assotir susține că structura salariilor schimbă total și utilizarea șoferului de camion, în ciuda regulamentelor și directivelor privind timpul de conducere și cel de lucru. Astfel, rezultă un număr diferit de ore lucrate și kilometri parcurși, ce se reflectă în costul per kilometru și în programul șoferilor care în esență au aceeași pregătire și depun aceeași muncă.

Acest raport a convins asociațiile patronale din Italia să lupte și mai mult împotriva dumping-ului social.

Urmărește #infotrucker pe FacebookInstagramTwitterYouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button