Din 2026, camioanele diesel vor fi interzise în Lyon

Camioanele diesel, interzise în Lyon din 2026
Municipalitatea din Lyon a anunțat recent extinderea restricțiilor din Zona de Emisii Reduse (ZFE): din 2022 vor fi interzise vehiculele Crit'Air 5, iar din 2026 toate vehiculele diesel, inclusiv camioanele.

Autoritățile din Lyon, a treia cea mai mare aglomerare urbană din Franța, au votat pentru o eliminare foarte rapidă a motoarelor diesel: începând din 2026, camioanele alimentate cu motorină nu vor mai putea circula în oraș și împrejurimi.

Din 2026, camioanele diesel vor fi interzise în Lyon

Astfel, începând din 2020, în Zona ZFE (care include orașele Lyon, Caluire-et-Cuire și Villeurbanne) nu vor mai putea circula vehiculele clasificate Crit’Air 5. Din 2026, vehiculele din categoriile 4, 3 și 2 nu vor mai putea circula și parca în regiune, inclusiv toate camioanele diesel.

Din acel moment, în Lyon vor putea circula doar camioane și autobuze alimentate cu gaz natural, electricitate sau hidrogen. Rămân în discuție porțiunile vechi de pe autostrăzile A6 și A7, unde ar putea fi acordate unele excepții.

VEZI ȘI: Șapte noi orașe din Franța introduc zone verzi și interzic vehiculele comerciale grele

Schimbarea flotelor va presupune investiții masive pentru transportatorii locali. Aceștia au la dispoziție 5 ani pentru a înlocui vehiculele de distribuție, pentru aplicații municipale și de construcții cu vehicule alimentate cu carburanți alternativi.

Pentru a ajuta companiile, autoritățile din Lyon au anunțat și introducerea unor subvenții. Totuși, ajutorul primit pentru achiziționarea unui camion greu alimentat cu gaz sau electric se ridică doar între 10.000 și 13.000 de euro.

Follow #infotrucker