
Directiva Eurovinietei, votată săptămâna trecută de Parlamentul European, ar putea însemna și sfârșitul problemelor de tranzit din Tirol, cauzate de pretențiile Austriei.
Joia trecută, Parlamentul European a ratificat directiva legată de taxele de drum ale camioanelor din UE. În principiu, noua directivă înseamnă că vehiculele vor plăti taxele în funcție de distanța parcursă, iar vehiculele mai ecologice vor beneficia de taxe mai mici.
Directiva Eurovinietei cuprinde însă și reglementări care ar putea rezolva indirect și alte probleme, precum cele cauzate de Austria în regiunea Tirol.
De exemplu, pe drumurile intens circulate, taxele de drum pentru camioane pot fi crescute cu până la 50%. Totuși, țările învecinate, în acest caz Germania și Italia, ar trebui să fie de acord cu noile taxe.
Austria este dezamăgită de noul regulament, care ar putea să o împiedice să păstreze măsurile împotriva tranzitului de camioane: interdicții de circulația sectoriale, interdicții de weekend sau manipularea în bloc a camioanelor.
VEZI ȘI: Cum se schimbă regulile de cabotaj din UE de la 21 februarie
După publicarea noii Directive în Jurnalul Oficial al UE, statele membre vor avea la dispoziție 2 ani să introducă noile prevederi în legislația națională.
Până atunci, Germania speră la o rezolvare amiabilă a disputei. Săptămâna trecută, ministrul federal de Transport, Volker Wissing, a avut o întâlnire minstrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg. Cei doi au abordat și subiectul controalelor în bloc, iar la final partea germană a declarat că este nevoie de o întâlnire dedicată pentru a găsi o soluție.