Top NewsLegislatie

Diurna neutilizată pentru cazare ar putea fi impozitată, în Franța

Buletinul Oficial de Securitate Socială din Franța a propus o noutate care riscă să aibă un efect bombă asupra șoferilor de camion: diurna neutilizată pentru cazare ar putea fi impozitată și taxată.

Recent am vorbit despre discuțiile interminabile din România privind încadrarea diurnei, ca venit salarial sau nu. Se pare însă că această problemă nu este specifică doar României, ci și Franței. Francezii sunt hotărâți să rezolve abrupt această dilemă: diurna neutilizată pentru cazare ar putea fi impozitată și taxată.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Administrația precizează că simpla prezență a unui pat în cabina camionului nu înseamnă că șoferii nu pot beneficia de diurnă pentru cazare. Totuși, dacă șoferul nu poate demonstra cheltuielile pentru cazare, înseamnă că diurna nu este utilizată pentru scopul propus și va fi reintegrată ca venit salarial.

În concluzie, dacă vor ca diurna să rămână fără taxe, șoferii de camion trebuie să justifice sumele primite cu anumite cheltuieli. În caz contrar, sumele necheltuite vor fi taxate și impozitate ca salariu.

VEZI ȘI: Primul Volvo FH Globetrotter XXL produs în Europa a fost scos la vânzare

Pentru companiile din Franța care utilizează diurna, în acord cu angajații, schimbarea nu are niciun efect. Aceasta deoarece indemnizațiile primite de angajați ca rambursare pentru cheltuielile profesionale sunt deja reintegrate în baza socială (înainte de aplicarea indemnizației standard pentru cheltuieli profesionale).

Mai multe informații despre noua propunere pot fi găsite aici, la Capitolul 5, secțiunea 3 B. De notat că, dacă serviciul de colectare a cotizațiilor și contribuțiilor sociale revine la taxarea costurilor reale, teoretic guvernul francez va trebui să ia decizia finală.

Din aceeași categorie...

Back to top button