Știri

Divizia de camioane Daimler investește sume importante în viitorul mobilității

Reducerea emisiilor de CO2, camioane electrice și infrastructura aferentă, condusul autonom, acestea sunt temele pe care divizia de camioane Daimler, le are în agendă.

Iar pentru asta, compania a anunțat investiții masive în 2020 și 2021. În acești doi ani suma alocată pentru dezvoltare și cercetare este de aproximativ 1.7 miliarde de euro, obiectivul fiind acela de a dezvolta un camion cu zero emisii de noxe.

Daimler Trucks și-a propus ca până în 2039 să ofere în gamă doar vehicule comerciale cu emisii de noxe zero în America de Nord, Europa și Japonia.

Compania din Stuttgart a vândut 488.500 de unități în 2019, cu 6% mai puțin decât în 2018 (517.000 unități). Cifra de afaceri a ajuns la 40.2 miliarde euro, cu peste 1,9 miliarde peste cea din 2018, totuși profitul (EBIT) a fost de 2.5 miliarde euro, mai mic cu 11%.

Martin Daum pune această scădere pe seama normalizării pieței și prevede că 2020 va fi un an cu același trend, cele mai mari scăderi ale vânzărilor urmând să se înregistreze în Statele Unite. Daum a mai afirmat și că pe aceste piețe vor fi oferite în gamă, încă din 2022, vehicule comerciale eleectrice. Daimler Trucks lucrează și la un camion cu pilă de combustibil pe hidrogen care va fi comercializat în partea a doua a acestui an.

martin daum interview w768xh384 cutout

Astfel se începe procesul de trecere la un transport cu emisii zero de CO2. Până la finalul anului 2022, toate uzinele Daimler Trucks & Buses din Europa trebuie să-și reducă emisiile de CO2 la jumătate și să folosească pentru producție doar energie din surse regenerabile.

VEZI ȘI: „Hellwach mit 80 km/h”, cea mai amplă inițiativă de siguranță rutieră din Germania

Referitor la trecere completă pe camioane electrice, Daum a spus că acest lucru va fi posibil doar dacă va exista și infrastructura necesară. Tocmai de aceea grupul de e-mobilitate din cadrul Daimler Trucks & Buses a lansat proiectul eTruck Charging.

Obiectivul este de a dezvolta o rețea de puncte de alimentare concepute conform cu necesitățile industriei de transport rutier de mărfuri. Astfel, în acest proiect sunt implicați clienții de camioane electrice, producătorii de energie, operatorii rețelelor de energie, precum și producătorii de componente soft și hardware (de baterii de exemplu). Piețele cheie sunt peentru moment Statele Unite și Europa, iar umătoarea piață este Japonia.

19C0753 02

În plus, Daimler Trucks și Torc Robotics, o companie specializată pe soft-uri care să ajute dezvoltarea condusului autonom, au început în septembrie 2019 dezvoltarea unui camion de Nivel 4, care a și fost testat pe drumuri publice.

Primele teste au avut loc în Virginia, Statele Unite, la sediul companiei Torc Robotics. Aceste teste vor include noi rute publice de test până la finalul acestui an. Daimler Trucks a anunțat că va investi peste 500 de milioane euro annual pentru dezvoltarea camioanelor autonome și pentru asta au pus bazele companiei Autonomous Technology Group.

Din aceeași categorie...

Back to top button