Două tractoare Valtra T254 Versu autonome curăță pista celui mai nordic aeroport din UE

Două tractoare Valtra T254 Versu autonome curăță pista celui mai nordic aeroport din Uniunea Europeană în cadrul proiectului concept Runway Snowbot.

Iernile în Finlanda pot fi foarte lungi, cu multe regiuni acoperite permanent de zăpadă chiar și 150-200 de zile pe an.

„În calitate de furnizor de servicii aeroportuare, consider că trebuie să creăm condiții de vară pe pistă, chiar și în mijlocul iernii”, spuneHenri Hansson, Director Tehnic al Finavia, organizația responsabilă pentru întreținerea majorității aeroporturilor finlandeze.

Astfel, pentru a face față acestei provocări, Finavia caută în mod constant noi soluții care să sprijine modul în care face față zăpezii.

Având în vedere acest context, la inițiativa unui grup de experți finlandezi, fiecare dintre aceștia fiind un specialist în domeniul său propriu și fiecare având o înțelegere profundă a condițiilor climatice nordice, a fost puse bazele proiectul concept Runway Snowbot.

Companiile implicate în Runway Snowbot sunt: Valtra, Vammas (Fortbrand), Neste, Finavia și Nokian.

Astfel, două tractoare Valtra T254 Versu autonome echipate cu anvelope de iarnă și freză de zăpadă cu lățimea de 4.5 m, curăță pista aeroportului Ivalo din Laponia, Finlanda.

Parcursul spre întreținerea durabilă a pistelor de aterizare
Compania Valtra, specializată în producția de tractoare, lucrează de câțiva ani la tractoare auto-ghidate. De altfel, în 2018, compania finlandeză a stabilit un record de viteză pentru îndepărtarea zăpezii cu un tractor Valtra T254 Versu echipat cu anvelope de iarnă, tot finlandeze.

VEZI ȘI: Companiile de transport pot intra în colaps din cauza lipsei de forță de muncă

Pentru implementarea proiectului Runway Snowbot, Valtra SmartTouch a jucat un rol esențial în auto-ghidarea cu precizie la nivel de centimetru a tractorului, în timp ce Isobus a furnizat tehnologia necesară pentru curățarea controlată a rutelor predefinite.

Cele două tractoare Valtra au fost alimentate cu carburant Neste MY Renewable Diesel, care reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 90% față de motorina fosilă.

Rezultate
Testele efectuate în timpul iernii 2018-2019 s-au dovedit a fi de succes pentru toate părțile participante. Deși proiectul nu este încă pregătit pentru implementarea comercială, acesta deschide calea pentru un nou mod de gândire.

„Tractoarele cu freze de zăpadă de 4.5 m lățime reprezintă o alternativă interesantă pentru pistele de pe aeroporturi.

Acestea sunt considerabil mai puțin costisitoare decât camioanele și totodată mult mai versatile, deoarece pot fi utilizate și pentru alte sarcini, cum ar fi cosit în timpul verii”, spune Tero Santamanner, Finavia Machine Equipment Specialist.

Follow #infotrucker

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.