După Oradea, FERCAM și-a mai deschis o filială la București
FERCAM, unul dintre giganții industriei de transport și logistică din Italia, a anunțat că și-a deschis din ianuarie 2018 o filială la București.
Pe fondul unor rezultate comerciale pozitive obținute pe piața locală și din dorința de a-și consolida poziția în România, FERCAM a decis să deschidă la începutul acestui an o filială nouă la București, cel mai populat oraș, dar și cel mai mare centru industrial și comercial din țară.
FERCAM a fost împins să facă această investiție și datorită situației din zona Odadea, una cu o producție activă și grad de ocupare a forței de muncă aproape de 100%, unde este greu să mai găsești personal calificat.
Oficialii companiei italiene sunt încrezători că noua filială de la București va fi capabilă în termen de câteva luni să devină o forță în rețeaua FERCAM.
VEZI ȘI: Va crește taxa de tranzit pentru camioane prin coridorul Brenner
În timp ce toate serviciile centrale, managementul, contabilitatea și personalul FERCAM România vor rămâne în Oradea, noii angajați ai filialei de la București se vor concentra în principal pe activitatea comercială, asigurând o mai mare proximitate clienților din estul țării.
















