FeaturesȘtiri

e-CMR poate crește viteza proceselor în transportul rutier de mărfuri

Transportul internațional a mărfurilor se supune Convenției Națiunilor Unite pentru transport de mărfuri, cunoscută sub numele de CMR sau scrisoare de trasura.

Convenția a fost ratificată de majoritatea statelor europene, plus câteva din afara Bătrânului Continent. Producătorii, companiile de transport și șoferii de camion folosesc CMR-ul sau scrisoarea de trăsură, care conține informații despre tipul de marfă transportată și destinatarul acesteia, în operațiunile de transport.

e-CMR poate crește viteza proceselor în transportul rutier de mărfuri

Până în 2008, atunci când a fost adăugat un protocol la Conveției CMR, care solicita introducerea unei variante digitale, CMR-ul a existat doar în variantă tipărită.

Protocolul care introduce e-CMR-ul a intrat în vigoare în iunie 2011, iar până în prezent, acesta a fost ratificat de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Franța, Olanda, Slovacia, Spania și Elveția, iar alte țări și-au arătat interesul.

e-CMR a fost lansat în ianuarie 2017 în cadrul primului transport transfrontalier între Spania și Franța, demonstrând astfel că sistemul funcționează și este simplu de implementat și utilizat. Este posibil ca alte țări, inclusiv România, să se alăture și, prin urmare, să crească potențialul beneficiilor comune.

În forma sa clasică, CMR-ul armonizează condițiile contractuale pentru bunurile transportate rutier și facilitează transportul mărfurilor în ansamblu lor.

O soluție globală e-CMR ar păstra toate aceste beneficii, dar ar face sistemul mai modern, prin eliminarea hârtiilor și a costurilor de administrare. De aceea, IRU a implementat o soluție globală e-CMR, în strânsă colaborare cu membrii săi.

Printre beneficiile cheie pe care e-CMR le-ar introduce, ar fi:

Costuri reduse

  • Costurile de gestiune a documentelor pot fi cu până la trei sau patru ori mai mici.
  • Administrare rapidă cu dată redusă de intrare, fără hârtii de gestionat sau arhivat, fără fax-uri, scan-uri sau alte documente de schimb etc.
  • Facturare rapidă
  • Reducerea discrepanței dintre livrare și recepție a mărfurilor

O mai mare transparență

  • Corectitudine a datelor
  • Control și moniorizare a încărcăturii
  • Acces în timp real la informații și dovada ridicării și livrării mărfurilor

Datorită naturii sale digitale, e-CMR poate fi ușor integrat cu alte servicii utilizate de companiile de transport, ca de exemplus declarația vamală sau serviciile de management a transportului și flotei.

Prin trecerea la un format electronic, cele trei părți implicate în transport beneficiază de o eficiență generală sporită a logisticii, ceea ce duce la creșterea competitivității economice.

Un beneficiu final este siguranța rutieră sporită, deoarece e-CMR poate fi legat de sistemul eCall, un sistem pentru camioanele care apelează automat serviciile de urgență în cazul unui accident rutier.

Din aceeași categorie...

Back to top button