GreenZone

eActros 600 a ajuns în cel mai sudic punct al turneului european

Cele două camioane electrice din ”eActros 600 European Testing Tour 2024” au ajuns la Tarifa (Spania), cel mai sudic punct al Europei continentale.

După 32 de zile de teste și 18 țări străbătute, cele două prototipuri eActros 600 apropiate de versiunea de serie au atins o nouă bornă majoră a turneului.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Vehiculele au fost încărcate exclusiv la stații publice de-a lungul celor 10.967 km parcurși până la Tarifa. În fiecare zi a fost planificată o oprire pentru încărcare, mereu la sfârșitul etapei respective.

”Turneul ne-a arătat până acum că transportul electric cu baterii pe distanțe lungi este posibil și astăzi în Europa. Cele două prototipuri au fost parteneri de încredere la drum, în topografii provocatoare și în condiții de vânt, ploaie sau temperaturi de peste 30ºC. Autonomia de 500 km cu o încărcare, la greutatea de 40 de tone, s-a dovedit a fi realistă”, a declarat Dr. Christof Weber, șeful departamentului de testare al Mercedes-Benz Trucks.

VEZI ȘI: Primele modele eActros 300 Lowliner intră în operațiuni

Deși bateriile au fost încărcate până acum doar la stațiile publice, diferențele au început să apară. De exemplu, în partea nordică a traseului, camioanele au putut intra aproape de fiecare dată la încărcare fără a decupla semiremorca. În partea sudică a traseului, însă, a fost nevoie de decuplarea remorcii pentru a putea accesa unele stații.

eActros 600 a ajuns în cel mai sudic punct al turneului european

Cele două camioane electrice eActros 600 au început oficial turneul în Frankfurt pe Main, la 11 iunie. După o călătorie spre nord prin Germania, Danemarca și Suedia, camioanele au ajuns în cel mai nordic punct al traseului: Capul Nord din Norvegia.

De la finalul lui iunie, convoiul a călătorit spre sud prin Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Slovenia, Italia, Franța și Spania.

eActros 600 a ajuns în cel mai sudic punct al turneului european

După weekend-ul petrecut la Tarifa, călătoria va continua din nou spre nord, prin Portugalia, Franța, Belgia, Olanda și Luxembourg, înainte de a reveni în Germania la finalul lui iulie.

Din aceeași categorie...

Back to top button