Camioane

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei, eActros 600 și-a demonstrat caracterul practic și eficiența energetică pe parcursul celor 6.500 de kilometri parcurși.

Mercedes-Benz Trucks a continuat testele în condiții reale pentru eActros 600, trimițând două prototipuri aproape de producție într-un test de anduranță în condiții extreme de iarnă prin nordul Europei.

Banner Infotrucker utilizare DBE 600 x 150

Cele două eActros au parcurs aproximativ 6.500 km prin zece țări, trecând prin temperaturi extreme cuprinse între -18 și +9°C. Scopul testelor a fost evaluarea eficienței energetice și a performanței în condiții de iarnă, precum și impactul temperaturilor scăzute asupra consumului de energie.

Nu doar noi suntem interesați de cum se comportă consumul energetic al eActros 600 în condiții de iarnă, ci mai ales clienții și șoferii noștri. Rezultatele ne arată că eActros 600 este eficient și confortabil chiar și în condițiile grele ale iernii europene, a declarat Christof Weber, Head of Global Testing Mercedes-Benz Trucks.

Mercedes-Benz Trucks a proiectat eActros 600 pentru a rezista până la 1,2 milioane km în 10 ani de operare, iar bateriile LFP (litiu-fier-fosfat) păstrează peste 80% din capacitatea inițială după această perioadă. Camionul are o capacitate totală a bateriilor de 621 kWh, o masă totală de până la 44 de tone și un payload de aproximativ 22 de tone.

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Cu un design aerodinamic inovator, Mercedes-Benz Trucks oferă o soluție completă pentru transportul electric pe distanțe lungi, incluzând vehiculul, consultanța, infrastructura de încărcare și servicii dedicate.

eActros 600 a intrat în producția de serie la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut la uzina Mercedes-Benz din Wörth, iar primele camioane sunt deja utilizate de clienți.

Testare în condiții de iarnă severă

Testul de anduranță a început în ianuarie din Wörth am Rhein, Germania, și a trecut prin Danemarca, Suedia, Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia și Austria, cu întoarcere în Germania.

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Mai mult de jumătate din traseu a fost identic cu cel parcurs vara trecută, pentru a compara consumul de energie în funcție de sezon.

Aerodinamica și rezistența la rulare, factori esențiali în consum

Rezistența aerodinamică și la rulare influențează semnificativ consumul energetic al camioanelor electrice, în special în sezonul rece. Aerul mai dens la temperaturi scăzute crește rezistența aerodinamică, iar anvelopele de iarnă au o rezistență mai mare la rulare.

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Un test specific a arătat că pe un traseu fără zăpadă, la o temperatură medie de -2°C, consumul a crescut cu 25% față de condițiile de vară, în principal din cauza anvelopelor cu clasă de eficiență energetică B, a climatizării cabinei la 21°C și a unei regenerări mai reduse a energiei la frânare.

Pe drumurile acoperite cu zăpadă și gheață, consumul de energie a crescut chiar și cu 50%, din cauza rezistenței sporite la rulare și a utilizării anvelopelor de clasă D, specifice regiunilor nordice.

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Pe parcursul testului, patru ingineri Mercedes-Benz Trucks au locuit în cabinele camioanelor, setând temperatura la 21°C ziua și 19°C noaptea. Chiar și la temperaturi exterioare de -7°C, impactul asupra autonomiei a fost de doar 2-5%, ceea ce confirmă că șoferii pot beneficia de confort termic fără a afecta semnificativ autonomia.

Problema infrastructurii publice de încărcare

Ca și vara trecută, încărcarea camioanelor s-a făcut exclusiv la stațiile publice, iar inginerii Daimler Truck au remarcat că infrastructura dedicată camioanelor electrice este în continuare insuficient dezvoltată. În Scandinavia au fost identificate câteva hub-uri moderne, dar în majoritatea regiunilor încărcarea unui camion electric rămâne o provocare logistică.

eActros 600 testat în condiții extreme de iarnă în nordul Europei

Pentru a îmbunătăți experiența de încărcare, Mercedes-Benz Trucks a introdus aplicația „Remote 3.0”, care permite monitorizarea în timp real a stării bateriei și a procesului de încărcare.

Din aceeași categorie...

Back to top button