Ford Trucks Noua gama F-Line
Noua generatie DAF - TH Trucks
Camioane

eArocs 400: Primul camion electric pentru construcții de la Mercedes-Benz

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

Mercedes-Benz Trucks a dezvăluit eArocs 400, primul său camion electric pentru construcții, disponibil în configurație 8×4 cu MTMA de 32 și 41 de tone.

Proiectat pentru a face față celor mai dure condiții de exploatare, atât on-road cât și off-road, Mercedes-Benz eArocs 400 păstrează robustețea specifică gamei Arocs și o combină cu emisii locale zero și un nivel redus de zgomot – avantaje majore în zone urbane sensibile și pe șantierele de noapte.

Tot ce trebuie să știi despre utilizarea aparatului unic de taxare

Camionul este echipat cu două baterii LFP (litiu-fier-fosfat), cu o capacitate instalată de 414 kWh și o tensiune de sistem de 800 V. Acestea oferă o autonomie de până la 200 km pentru versiunea betoniere și până la 240 km pentru basculantă, fără încărcare intermediară.

Încărcarea rapidă este posibilă prin prize CCS2 amplasate pe ambele laterale ale vehiculului, cu o putere de până la 400 kW.

Conform valorilor interne determinate empiric de Mercedes-Benz Trucks, în condiții optime – inclusiv o temperatură ambientală de 20°C și un curent de încărcare de 500 A la o stație rapidă DC convențională – bateriile pot fi încărcate de la 20% la 80% în aproximativ 45 de minute.

eArocs 400: Primul camion electric pentru construcții de la Mercedes-Benz

Propulsia este asigurată de un motor electric central cu transmisie în 3 trepte, ce dezvoltă o putere continuă de 380 kW și un vârf de 450 kW. Astfel, eArocs 400 poate utiliza aceleași punți planetare robuste ca și versiunile diesel, oferind garda la sol și capacitatea de tracțiune necesare în construcții. Trenul de rulare electric este integrat în vehiculul produs la uzina Mercedes-Benz din Wörth de către Paul Nutzfahrzeuge GmbH.

Componente robuste

Mercedes-Benz eArocs 400 a fost conceput special pentru cerințele cotidiene ale transportului în construcții urbane și periurbane. Acest lucru este evident atât la exterior, cât și la interior, printr-o serie de elemente constructive adaptate rigorilor din șantier.

Printre acestea se numără punțile tandem cu reductor (ax planetar sau hipoid), șasiul ranforsat, suspensia din oțel față-spate, bara de protecție din 3 piese cu colțuri metalice, protecțiile metalice pentru faruri, bara anti-împănare rabatabilă și stopurile off-road montate în suport metalic cu grilaj. Toate acestea oferă o robustețe ridicată camionului în aplicații dificile de șantier.

eArocs 400: Primul camion electric pentru construcții de la Mercedes-Benz

Cabina de tip M, complet galvanizată, oferă un interior ușor de întreținut, spații suplimentare de depozitare și, opțional, un pat de odihnă. Designul său compact permite maximizarea lungimii utile pentru caroserii, menținând în același timp o manevrabilitate excelentă – esențială în șantierele urbane aglomerate.

Conectivitate, siguranță și caroserii eficiente

La interior, cabina este echipată cu Multimedia Cockpit Interactive 2, cu ecran de 12 inch și funcții vocale pentru acces rapid la funcții specifice construcțiilor, precum PTO-ul electric.

Siguranța șoferilor și a celorlalți participanți la trafic rămâne o prioritate esențială pentru Mercedes-Benz Trucks, mai ales în transportul pentru construcții. Tocmai de aceea, noul eArocs 400 vine echipat cu o gamă completă de sisteme de asistență care sporesc atenția și reduc riscurile în medii dificile.

Printre sistemele avansate de asistență se numără Active Brake Assist 6 (frânare automată în caz de pericol iminent), Sideguard Assist 2 (monitorizare activă a unghiului mort cu intervenție la nevoie) și Front Guard Assist (detectare a obstacolelor aflate în imediata apropiere frontală a camionului), toate depășind cerințele regulamentului european GSR (General Safety Regulation), aplicabil etapizat din 2022 și 2024.

Aceste sisteme sunt concepute pentru a preveni accidente cauzate de oboseală, stres sau neatenție, oferind un plus de control în situații limită, atât pe șosea, cât și în șantier.

Premiera mondială la bauma 2025

Mercedes-Benz Trucks a expus la bauma 2025 două versiuni ale eArocs 400: una echipată cu betoniera HTM 905 de la Liebherr, cu tambur hidraulic alimentat direct din bateriile camionului, și alta cu tambur complet electric CIFA E10, parte din gama ENERGYA, cu o capacitate de 10 mc și masă maximă admisă de 44 tone.

eArocs 400: Primul camion electric pentru construcții de la Mercedes-Benz

Tot la standul Mercedes-Benz de la bauma este expusă și o versiune echipată cu o suprastructură basculantă Meiller, demonstrând versatilitatea noului model electric în construcțiile urbane și industriale.

Producție limitată și livrări din 2026

Mercedes-Benz Trucks preconizează o producție de serie mică – aproximativ 150 de unități anual – destinată piețelor selectate din UE, printre care și România. Vânzările vor începe în primul trimestru din 2026, iar primele livrări sunt planificate pentru al treilea trimestru al aceluiași an.

Din aceeași categorie...

Back to top button