Carburanti

Edenred și-a majorat participația în cadrul Union Tank Eckstein (UTA)

Edenred și-a majorat participația în cadrul Union Tank Eckstein (UTA), unul din principalii jucători europeni pe piaţa de carduri de carburant, soluții de plată a taxelor de drum și mentenanță.

După achiziția a încă 17% din pachetul de acțiuni a Union Tank Eckstein (UTA), Edenred ajunge la 51% și face încă un pas înainte în accelerarea creșterii în domeniul soluțiilor pentru gestionarea cheltuielilor profesionale (expense mangement).

Edenred și-a majorat participația în cadrul Union Tank Eckstein (UTA)

Grupul intenționează să impulsioneze afacerile UTA în rândul companiilor din Europa, valorificându-și expertiza în domeniul soluțiilor de carduri de combustibil în America Latină și propria prezență comercială în Europa.

UTA, un jucător de top în gestiunea cheltuielilor pentru flotele auto
Fondată în 1963, compania UTA este acum jucătorul multi-brand numărul doi la nivel european pe  piața gestiionarii cheltuielilor flotelor auto in domeniul corporate, cu operațiuni în 11 ţări europene. Cardul de combustibil UTA este acceptat la 39.000 de stații de combustibil în 38 de țări din Europa, iar soluțiile sale de plată a taxelor de drum acoperă întreaga rețea europeană.

UTA oferă, de asemenea, servicii de mentenanta, care includ reparații, întreținere de rutină și asistență auto, precum și alte servicii conexe, cum ar fi recuperarea de TVA și urmărirea și raportarea datelor flotelor auto. UTA are aproximativ 70.000 de clienți activi, în primul rând pe segmentul de transport/logistică (flote de vehicule grele), reprezentând aproape un milion de utilizatori.

[perfectpullquote align=”full” cite=”Volker Huber, Chief Executive Officer al UTA” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Cu Edenred ca acționar majoritar, după doi ani de partea noastră cu o participație minoritară, și având în vedere succesul primelor noastre inițiative împreună, suntem încrezători în capacitatea noastră de a dezvolta potențialul UTA în Europa, prin creșterea cotei noastre de piață în segmentul flotelor de vehicule grele și prin lansarea de noi soluții pentru flotele de vehicule ușoare în mai multe țări-cheie.[/perfectpullquote]

Dezvoltat în urmă cu aproximativ 15 ani, în parteneriat cu Daimler, care deține un procent de 15% în UTA, MercedesServiceCard este una dintre soluțiile emblematice ale UTA. Distribuit de către UTA clienților Mercedes-Benz, acest card co-branded le oferă titularilor acces la serviciile UTA și la centrele de service Mercedes-Benz.

Element cheie în strategia Edenred
După integrarea Embratec din Brazilia în 2016, Edenred atinge un alt moment esenţial în strategia sa, prin consolidarea participației in UTA, mișcare care permite grupului să stabilească obiective ambițioase pentru piața de gestiune a cheltuielilor de afaceri. Incluzând UTA și Embratec, Grupul a intermediat aproape 6 miliarde de litri de combustibil în 2016, față de 3,3 miliarde în 2015, și vizează un volum anual de peste 9 miliarde de litri până în 2020.

[perfectpullquote align=”full” cite=”Bertrand Dumazy, Preşedinte şi Chief Executive Officer al Edenred” link=”” color=”#ff0000″ class=”” size=”14″]Prin această tranzacție, Edenred demonstrează capacitatea sa de a valorifica parteneriatele strategice pentru a-și accelera dezvoltarea, așa cum am procedat în Brazilia, la începutul anului 2016, prin crearea unui joint-venture cu Embratec. Acesta este un nou pas în implementarea planului nostru strategic Fast Forward, care este creat pentru a accelera transformarea grupului Edenred în următorii trei ani, punând bazele unor noi surse de creștere profitabilă și durabilă. Edenred deservește în prezent 750.000 de companii în 42 de țări, iar 43 de milioane de angajați folosesc soluțiile noastre într-o rețea de 1,4 milioane de comercianți. Mai mult decât oricând, ne străduim să aducem valoare adaugata pentru toți jucătorii din cadrul acestui ecosistem.[/perfectpullquote]

Această creștere solidă va avea un impact semnificativ asupra profilului Grupului, deoarece această afacere este de așteptat să reprezinte peste 25% din veniturile sale de exploatare până în 2020, în comparație cu 12% în 2015.

În Europa, Edenred intenționează să accelereze dezvoltarea comercială a soluțiilor UTA pentru flotele de vehicule grele, în special în Europa Centrală și de Est, valorificând succesul si bunele practici din România. Edenred intenționează, de asemenea, să extindă treptat gama de soluții noi în segmentul flotelor de vehicule ușoare, cum ar fi cea lansată în Franța, sub marca Ticket Fleet Pro®, către clienții săi din întreaga Europă.

Gestiunea cheltuielilor de afaceri, o piață cu potențial semnificativ
Piata de gestiune a cheltuielilor flotelor auto din segmentul corporate reprezintă mai mult de 1.000 miliarde de euro în cheltuieli anuale la nivel mondial. Cu o rată de penetrare medie de doar 25% și o creștere anuală de 5%-10%, determinată de mobilitatea crescută a angajaților, soluțiile de gestiune a cheltuielilor de afaceri satisfac o nevoie tot mai mare în rândul companiilor de a-și administra cheltuielile profesionale mai mult si mai eficient.

Cu aproximativ 300 de miliarde de euro cheltuite anual pentru combustibilul aferent călătoriilor in interes de afaceri, piața europeană de carduri de combustibil B2B oferă un potențial semnificativ de creștere.

Acest lucru furnizează unui expert precum UTA oportunitatea de a oferi soluții care le ofera utilizatorilor acces la o rețea multi-brand de stații de carburant si de service. Aceste soluții sunt încă relativ subdezvoltate, în special în segmentul flotelor de vehicule ușoare.

Urmărește #infotrucker pe FacebookInstagramTwitterYouTube

 

Din aceeași categorie...

Back to top button