Ediție specială pentru 100 de ani de motoare diesel MAN

MAN a prezentat ”100 Jahre MAN Diesel Edition”, o ediție specială TGX dedicată împlinirii a 100 de ani de motoare diesel cu injecție directă.
În urmă cu 100 de ani, la Berlin Motor Show din 1924, MAN prezenta una dintre cele mai importante invenții din istoria camioanelor: primul motor diesel cu injecție directă, care reducea semnificativ consumul de motorină. MAN a dezvoltat acest sistem împreună cu Bosch, care a construit prototipul pompei de injecție în linie.
Desigur, sistemul de injecție a evoluat mult de atunci. Producătorii au renunțat la pompele în linie, folosind acum rampe comune controlate electronic (Common Rail). Totuși, injecția directă a motorinei în camera de ardere rămâne unul dintre principiile principale ale funcționării unui motor diesel de camion.
De aceea, MAN a decis să celebreze 100 de ani de la prezentarea invenției cu o serie specială. Ediția va cuprinde un număr limitat de camioane cu echipament foarte bogat și design special.
VEZI ȘI: Cerere mare pentru noile camioane electrice MAN eTGX și eTGS
Printre echipamente se numără jante de aluminiu Alcoa Dura Bright Evo, goarne, patru proiectoare deasupra parasolarului și un leu albastru desenat pe lateralul cabinei. Interiorul are tapițerie de piele cu cusături albastre și un set de bagaje pentru șofer de aceeași culoare.
MAN TGX ”100 Jahre MAN Diesel Edition” va fi disponibil în două culori, dar într-o singură configurație: cap tractor 4×2 cu motor de 520 CP și cabina cea mai mare, GX. Toate camioanele din ediția specială vor avea un set complet de deflectoare, camere video, panou de instrumente digital, televizor cu diagonală de 22 de inchi, climatizare de parcare, convertor de 300 de wați și cel mai performant sistem audio.