Camioane noi DAF de la TH Trucks - gamă completă de camioane diesel și electrice pentru orice aplicație de transport
EditorialȘtiri

El Dorado-ul șoferului profesionist este mai aproape de Europa de Vest

Renault Trucks - Noile game T, C, K, D 2025

N-am să creez o discuţie generală, voi vorbi punctual din poziţia unui şofer care a trăit şi trăieşte în continuare vremuri cel puţin interesante.

Fiecare dintre noi – generaţia de şoferi apărută după anii ’90 – am făcut probabil aceleaşi „greşeli” din păcate. Am plecat toţi la drum pe ideea ca angajându-ne pe salarii mici şi condiţii aproape inexistente vom căpăta experienţă şi vom ajunge la un moment dat mai aproape de Europa.

infotrucker

Prietenii noștri “rechinii” au simţit miros de sânge şi carne fragedă şi au profitat de acesta slăbiciune a noastră. Uneori chiar mă gândesc că au fost doar norocoşi, nu că au folosit foarte multe resurse pentru chestia asta.

Așadar, din dorinţa de a intra chiar şi pe uşa din dos sau pe sub barieră cu spunea Nae Caranfil într-un interviu acordat pe la TV, în circuitul european de transport mulţi dintre noi au acceptat orice în speranţa că vor căpăta un minim de experienţă şi vor ajunge la El Dorado.

Acest sistem promovat şi practicat de noi, majoritatea şoferilor, a slăbit puternic acest “circuit” şi a dus la apariţia unui alt fenomen foarte la modă în acest moment, șoferul comunitar.

Şoferul comunitar este acel şofer care pleacă cu lunile de acasă şi munceşte pe teritoriul european în general sub pavilion românesc.

Odată cu apariţia acestui fenomen, acum câţiva ani buni, au apărut şi primele semne clare de părăsire a „pavilioanelor” româneşti pentru cele din vest care ofereau şi oferă condiţii mai bune, dar care cereau la schimb un sacrificiu major pentru unii, neînsemnat pentru alţii, părăsirea României şi aclimatizarea în vest.

Toată lumea a ignorat trend-ul la acel moment, dar în timp s-a ajuns la situaţia ipotetică de a importa forţă de muncă, nu de oriunde, ci din Asia. Vezi recentele știri, în care firme din Argeș au angajat pakistanezi, care, “sunt plătiți bine, unii chiar la kilometru”, conform unui reprezentant ANOFM Argeș,.

Ne arătăm revoltaţi de asta, dar povestea de iubire dintre şoferi şi patronat s-a rupt în momentul în care începătorul a cerut mai mult, cum era și firesc, iar rechinul a preferat alte victime mai fragede, probabil.

VEZI ȘI: Conectarea în pluton a camioanelor multi-marcă este următoarea etapă

Începătorul acela de acum câţiva ani a plecat din România, iar acum lucrează în vest, locuind în condiţii decente alături de soție și copii. Și, astfel, România a pierdut încă o generaţie.

Căci dacă vă gândiți că, copiii celor plecați se vor întoarce în România vreodată, ar trebui să vă lăsați de “ilegalele” pe care le fumaţi.

Mai nou se pregăteşte integrarea asiaticilor în această branşă. Foarte bine, sunt oameni ca şi noi în căutare unui traim mai bun.

Însă, cu generaţia actuală care lucrează sub pavilion românesc, ce aveţi de gând să facețí?
Ne căutăm răspunsul mai aproape de Europa sau ajungem să ne respectăm reciproc?

Binenteles, atât cât îşi poate respecta un rechin victima.

Ideea este următoarea. Prin acţiunile uluitoare ale asociaţiilor patronale din ultima perioadă, ne dăm seama că nu se doreşte intrarea într-o anumită „normalitate” ci se caută ‘victime ce au carne mai proaspătă”.

Oare am înţeles bine mesajul? Dacă şoferul în ultima perioadă a ridicat puţin ochii din pământ şi a cerut un minim de condiţii îi este „arătată” poarta spre occident, subtil?

Oare asta este mesajul coerent al unor oameni de afaceri coerenţi?

Faceţi ce vreţi că noi aducem pakistanezi şi indieni, cam asta e mesajul perceput de oamenii şoselelor. Poate unii consideră şoferii profesionişti uşor „nepregătiţi”, dar poate că tocmai acei oameni nu realizează că „nepregătiţii” sunt oferiţi occidentului gratis, ei fiind deja aclimatizaţi acolo.

În loc să se treacă la acţiuni coerente de stopare a exportului de şoferi profesionişti către firme din vest, suntem ameninţaţi „subtil” cu înlocuirea de către asiatici.

Minunat! Începusem să ne schimbăm părerea şi chiar în naivitatea noastră vă considerăm oameni cu viziune.

Pricepem printre rânduri, nu mai suntem victime, dar sunt curios dacă nu cumva rechinii de odinioară vor deveni victimele asiaticilor. Să nu uităm că unde vine și ce conține sushi!

O recomandare personală îmi permit.

Un PR profesionist v-ar ajuta mult, căci ceea ce aveţi acum vă ia banii de pomană. În loc să ne inducă faptul că vreţi să rămânem în „relaţii amoroase”, acesta ne îndreaptă spre divorţ, ne duce mai aproape de Europa.

Viziunea nu este la îndemâna oricui, dar nici rechinii nu mai sunt ce au fost odată.

Din aceeași categorie...

Back to top button